Zeci de solutii tehnologice la ExpoAPA 2009

Aproape 100 de companii isi prezinta solutiile tehnologice de imbunatatire a calitatii apei la cea de-a 11-a editie a ExpoAPA 2009, expozitie internationala in domeniul alimentarii cu apa, canalizarii si epurarii apelor uzate, care are loc in perioada 22-24 iunie la Palatul Parlamentului.

Expozitia se intinde pe o suprafata de 1.600 de metri patrati, a declarat pentru Green Report Daniel Zaharia, director executiv al Asociatiei Romane a Apei, organizator al ExpoAPA. Acesta a adaugat ca aproximativ 40% dintre firmele expozante anul acesta sunt nou-intrate in domeniul apei si participa pentru prima data la expozitia internationala. Tot o noutate pentru anul acesta este si pavilionul german ocupat de un grup de firme din Germania care expun solutii tehnologice in domeniul apei, a mai spus acesta.

Vizitatorii expozitiei pot vedea o statie mobila de tratare a apei pentru cazuri de urgenta expusa de Veolia Water Solutions. Statia este piesa de rezistenta a companiei, care mai expune un modul demonstrativ al procesului tehnologic Actiflo, un decantor ultrarapid si compact care poate reduce suprafata unei statii de tratare a apei de 20 de ori, a declarat pentru Green Report, Cristian Gursu, reprezentant al companiei.

“Consideram ca aceasta manifestare anuala reprezinta cea mai importanta si mai directa cale de informare a operatorilor din sectorul serviciilor publice de alimentare cu apa si canalizare, precum si a specialistilor din institutele de proiectare, in legatura cu noutatile aparute in domeniul echipamentelor, utilajelor si tehnologiilor specifice acestui domeniu”, se arata in mesajul Asociatiei Romane a Apei.

Concomitent cu expozitia se vor desfasura mai multe sesiuni de prezentare a proiectelor si programelor de investitii in curs de pregatire si implementare.
 

spot_img

Ultimele știri