Senatorii americani incearca sa ajunga la un acord climatic de compromis

La sase luni dupa ce a propus un acord climatic care nu a avut succes in Senat, democratul John Kerry se pregateste sa ofere o masura de compromis care sa le castige votul senatorilor sceptici, informeaza Reuters.

Kerry ar putea lansa noua lege care promoveaza energia regenerabila saptamana viitoare, cu cateva zile inainte de cea de-a patruzecea aniversare a Zilei Pamantului.

Vineri, o noua problema a aparut in calea acestui proiect legislativ, atunci cand un membru al Curtii Supreme de Justitie s-a pensionat, iar presedintele Barack Obama a anuntat ca ii va gasi repede un inlocuitor. Confirmarea noului membru de catre Senat ar putea dura mult, ceea ce ar amana dezbaterile legii pe tema energiei curate.

Saptamana trecuta, negociatorul numarul 1 al presedintelui Obama in discutiile internationale pe tema schimbarilor climatice, Todd Stern, a declarat ca este esentiala o implicare a Congresului american pentru a creste credibilitatea SUA in negocierile ONU cu privire la un nou pact global care sa tina sub control poluarea cu dioxid de carbon.

Principala prevedere a legii va fi ca pana in anul 2020, emisiile de gaze cu efect de sera sa fie reduse cu 17% fata de nivelul din 2005. Petrolul, carbunele si alte surse poluante de energie ar urma sa fie inlocuite cu altele, mai ieftine, dar mai prietenoase cu mediul.
Legea ar urma sa stabileasca si subventii pentru productia domestica de petrol si gaze naturale, precum si pentru extinderea sectorului energiei nucleare.

Utilitatile pe baza de energie electrica vor fi primele care vor fi impozitate, incepand din 2010, printr-un sistem Cap and Trade care sa reduca emisiile. Abricile ar urma sa se alature sistemului de reducere a poluarii in 2016, iar sectorul transporturilor va suporta o taxa pentru produsele petroliere, potrivit unor surse citate de Reuters.

SUA sunt al doilea mare emitator de gaze cu efect de sera din lume, dupa China.
Foto: Reuters

spot_img

Ultimele știri