Program operational multi-fond pentru Delta Dunarii

Asociatia Salvati Dunarea si Delta propune autoritatilor romane crearea unui Program operational multi-fond dedicat Deltei Dunarii care sa fie inclus in exercitiul financiar 2013-2020, in vederea rezolvarii situatiei deficitare din zona, a declarat Liviu Mihaiu, presedintele organizatiei, in cadrul unui simpozion dedicat ariei protejate.

Astfel, in opinia asociatiei, crearea unui multi-fond pentru protejarea Deltei Dunarii poate concentra sub o singura autoritate linii financiare care apartin unor programe diferite.

“Delta Dunarii ramane una dintre cele mai sarace zone din Romania si Uniunea Europeana, in ciuda faptului ca este cea mai mare zona de stufarisuri din lume, paradis al pasarilor de apa, Rezervatie a biosferei, sit UNESCO si parte a Conventiei RAMSAR”, a precizat Mihaiu.

Principalele surse de investitii la nivelul UE pentru perioada de planificare financiara 2014-2020 sunt Fondul European de Dezvoltare Regionala, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala si Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime.

Populatia activa din Delta – 35%

Din cele mai noi date statistice reiese faptul ca populatia activa de pe teritoriul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii are o pondere de 35,3% din total, cu un grad de ocupare mediu de 81,4%.

Acesta se repartizeaza diferentiat pe sectoare, dupa cum urmeaza: agricultura si silvicultura (29%), industrie, constructii, comert, prestari servicii (15,7%, turism, transporturi, comunicatii (15,4%), pescuit si piscicultura (15,3%), administratie publica (13,5%), invatamant, educatie, cultura (5,7%), alte activitati (3,6%) si sanatate (1,9%).

Propunerea a fost inclusa in lucrarea “Delta Warning Report: Solutii pentru viitorul Deltei Dunarii”, care este realizata in cadrul proiectului “Delta Dunarii – Paradisul aproape pierdut!, Campanie de informare si constientizare cu privire la protejarea biodiversitatii Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii”, implementat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta, in parteneriat cu Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii.

Proiectul este co-finantat din Fondul European de Dezvoltare Regionala, prin Programul Operational Sectorial Mediu.

Gabriel Botezatu

spot_img

Ultimele știri