Posesorii de animale de companie vor avea acces pe plajă însoțiți de acestea

Posesorii de animale de companie vor avea acces însoțiți de acestea pe plajele de la Marea Neagră, potrivit unui proiect de lege adoptat marți de Camera Deputaților.

Astfel, accesul pentru animale va fi permis nelimitat în afara sezonului estival, iar pe timpul acestuia, administratorul plajei va trebui să își dea acordul. Este obligatoriu ca animalele să fie ținute cu zgardă și lesă sau ham. Posesorii animalelor vor avea obligația să colecteze și să elimine deșeurile produse de acestea pe plajă. Nerespectarea acestor obligații constituie contravenție, iar posesorii de animale vor putea fi amendați de lucrătorii din Poliție, Poliția locală, Jandarmerie, etc.

Inițiatoarea propunerii, Cristina Rizea (USR), a explicat că inițiativa vizează accesul pe plajă al animalelor de companie cu respectarea unui set de norme menit să asigure atât curățenia mediului înconjurător, cât și siguranța tuturor celor aflați pe plală.

În prezent, legea interzice accesul animalelor de companie pe plajele Mării Negre utilizate în scop turistic, spre deosebire de alte țări europene unde accesul animalelor este permis.

Realitatea arată că posesorii animalelor de companie merg pe plajă însoțiți de ele și de multe ori deșeurile produse de acestea nu sunt colectate de proprietari. Deși există reglementare expresă privind sancționare proprietarilor care vin pe plajă însoțiți de animale de companie, realitatea arată că autoritățile îndreptățite nu aplică niciun fel de sancțiune. În ultimii ani nu s-a dat niciun fel de sancțiune pentru proprietarii de animale care se plimbă cu cățeii pe plajă. Oamenii nici nu știu că este interzis. Astfel, se impune modificarea cadrului normativ. În afara sezonului estival, persoanele fizice au acces pe plajă însoțite de animale de companie, pe durata sezonului estival vor avea acces pe plajă doar acolo unde administratorul plajei își dă acordul”, a spus Rizea de la tribuna Camerei Deputaților.

Din partea PSD, deputata Oana Consuela Florea a declarat că susține proiectul din perspectiva unui deținător de câine, însă a remarcat că el ridică unele probleme. Ea a spus că sunt multe situații în care câinii sunt închiși în hotel, câtă vreme stăpânii se află la plajă. „Ce facem dacă niciun administrator de plajă nu vrea să permită accesul? Ne intoarcem de unde am plecat?”, a spus ea.

Marea majoritate a deputaților au votat pentru – 296, un vot a fost împotrivă, iar 11 aleși s-au abținut. Camera Deputaților este decizională, astfel că Legea va merge la promulgare.

Citește și: Românii și-au luat mai multe animale de companie în pandemie – studiu  

Ce animale de companie preferă românii

spot_img

Ultimele știri