În cel mai recent episod al podcastului Green Report – „Risipa e începutul tuturor problemelor”, Constantin Damov, președintele Green Group și al Coaliției Române pentru Economia Circulară, vorbește despre transformările profunde ale industriei de reciclare, de la formele tradiționale de refolosire a materialelor până la noile provocări create de dumpingul de plastic și de pierderea competitivității europene.
Înainte ca reciclarea să devină o temă de politică publică sau un obiectiv asumat la nivel european, în România existau forme tradiționale de refolosire a materialelor, bazate pe valoarea lor economică.
Fierul vechi, cuprul sau aluminiul erau colectate și vândute către oțelării, iar sticlele și hârtia circulau într-un sistem simplu, dar eficient, de returnare și reutilizare.
După 1990, însă, obiceiurile s-au pierdut, iar deșeurile au început să fie aruncate fără discernământ în gropile municipale.
„Reciclarea a existat doar pentru materiale tradiționale, cu valori reziduale foarte mari. Fierul vechi, cuprul, aluminiul erau metale care aveau o valoare evidentă, iar oțelăriile din România făceau și încă mai fac reciclare”, a amintit Constantin Damov în cadrul podcastului Green Report.
Primele PET-uri și lecția din Hong Kong
La mijlocul anilor ’90, ambalajele din plastic au început să invadeze România.
„Am observat cum, de la un an la altul, pe mesele noastre apăreau ambalaje extraterestre”, își amintește Constantin Damov.
PET-ul, apărut inițial ca o curiozitate, a ajuns rapid pe plajă și pe stradă, simbol al unei noi ere a deșeurilor.
Neexistând o piață sau o reglementare, reciclarea părea imposibilă.
Vizita sa în Hong Kong a fost momentul de cotitură: acolo a văzut cum fiecare material avea un flux și o aplicație clară.
„Atunci am înțeles că problema nu era deșeul, ci lipsa unei piețe pentru el.”
„Am realizat că plasticul nu e altceva decât petrol în formă solidă. Se poartă atâtea războaie pentru petrol, iar noi aruncăm petrol rafinat la groapă. Ideea a fost bună, dar drumul a fost extrem de greu”, spune Damov.
Reciclarea nu înseamnă colectare
Constantin Damov atrage atenția că reciclarea este o activitate industrială complexă. „Pentru specialiști, nu doar pentru publicul larg, reciclarea este o activitate industrială. Vorbim despre o acțiune mecanică, fizică sau chimică asupra unui material pentru a-l transforma într-o materie primă secundară”, explică acesta.
În realitate, ceea ce facem în gospodării este doar colectare separată – un prim pas, dar insuficient.
„E greșit să spunem că ceea ce facem până la poarta reciclatorului este reciclare. Ce facem noi este colectare separată, care nu este suficientă.”
Damov compară procesul cu o bucătărie:
„Colectăm plasticele separat, dar sunt peste 70 de tipuri și milioane de culori. Trebuie să separăm polietilena, polipropilena, polistirenul – fiecare are propriul standard tehnologic. Nu poți aduce bucătarului ingredientele amestecate.”
Problema nu ține doar de infrastructură, ci și de percepție. Oamenii nu mai au încredere că deșeurile ajung unde trebuie, iar campaniile publice, deși utile, adesea creează confuzie.
„Am văzut confuzie la consumatori, la presă, la autorități locale și chiar centrale. Termenii nu sunt bine înțeleși. E o dorință de ordine, dar și o lipsă de cunoaștere.”
„Colectăm separat pe familii, dar nu pe puritate de material”, adaugă Damov, comparând situația cu țările nordice, unde unele autorități locale au ajuns să sorteze în 14-15 fracții distincte.
Diferența, spune el, este educația. „Consumatorul român e conștient, dar nu are informațiile necesare.”
De la „poluatorul plătește” la „plătești pe cât consumi”
Constantin Damov a vorbit despre transformarea conceptului de responsabilitate în economia circulară, explicând că paradigma europeană mută treptat accentul de pe consumator pe producător.
„Avem principiul poluatorul plătește, dar poluatorul l-am privit noi ca fiind consumatorul. Nu noi am cerut un anumit tip de ambalaj, care poate sau nu poate fi reciclat. Ne-au fost impuse preferințele prin marketing.”
Damov a subliniat rolul determinant al industriei de publicitate în generarea supraconsumului și a risipei.
„Marketingul este făcut pentru diferențiere, pentru a pune funde, pentru a trage ochii, pentru a crea dorință. De multe ori creează nevoi chiar și atunci când nu există. Astfel apare supraconsumul și, odată cu el, risipa. Producătorul vinde conținutul și neglijează ambalajul.”
El a explicat că, în actualul model european, ambalajul devine responsabilitatea producătorului, nu a consumatorului.
„Astăzi, ambalajul este al producătorului, nu al meu. Producătorul vrea, nu vrea, trebuie să plătească dacă vrea să opereze pe o piață.”
Damov a punctat că acest sistem este mai echitabil, deoarece permite o relație directă între consum și costul real al gestionării deșeurilor.
„Metoda plătești pe cât arunci e o formă imprecisă. Cea corectă este plătești pe cât consumi. Dacă eu beau zece beri pe seară, eu plătesc pentru zece. Vecinul care bea apă de la robinet nu trebuie să suporte același cost. Banii sunt colectați etic și corect, pentru că doar cel care consumă plătește colectarea acelui recipient.”
Acesta a mai adăugat că, prin separarea fluxurilor gestionate de sisteme precum SGR, primăriile ar trebui deja să înregistreze scăderi în bugetele de salubritate, deorece o parte semnificativă a deșeurilor nu mai ajunge în sistemul public.
Invazia plasticului ieftin – un nou tip de dumping
Constantin Damov a avertizat că piața europeană a materialelor reciclate este amenințată de importurile masive de plastic ieftin din afara Uniunii Europene.
„Am ridicat ambițiile în Europa, dar efectul este pervers. Am devenit piață nu doar pentru Europa, ci și pentru Asia și Africa. Ne aprovizionăm de la ei, la prețuri mult mai mici, în defavoarea competiției europene.”
El a descris situația ca pe o formă de dumping economic, care subminează reciclarea locală și anulează eforturile de tranziție circulară.
„Reciclatorii din Europa nu pot face față dumping-ului de plastic importat. Din acel 25% conținut reciclat impus, am curajul să spun că 20% provine din importuri, din afara Uniunii. În acele țări nu există nici responsabilitate, nici standarde de mediu, nici reguli de protecție a angajaților, nici condiții similare de producție.”
Damov a comparat fenomenul cu pierderea industriei de panouri fotovoltaice, un domeniu creat inițial în Europa, dar externalizat în Asia.
„E același fenomen ca la panourile fotovoltaice. Au fost inventate și dezvoltate în Europa, dar astăzi sunt produse în Asia, acolo unde există condiții și costuri pe care noi, în Europa, nu le mai putem avea.”
Acesta a subliniat că fără o strategie comună de protecție a pieței interne, reciclarea europeană riscă să devină dependentă de importuri, pierzând exact autonomia pe care economia circulară trebuia să o construiască.
„Da, cerem măsuri de protecție, dar există războaie comerciale mai mari decât cel al reciclatorilor. Dacă începem să punem bariere, ni se explică mereu că nu se poate. Dar bariere există deja în alte industrii strategice”, subliniază Constantin Damov.
Acesta a a avertizat că, în lipsa unor măsuri de protecție comercială similare celor aplicate altor sectoare strategice, piața europeană riscă să revină la modelul de dinainte de 2018, când deșeurile erau exportate masiv către Asia.
„Dacă o să continuăm așa, ajungem din nou la punctul dinainte de 2018, când Europa exporta toate deșeurile către Asia, către China în special, și problema era rezolvată prin export. Nu are rost să reciclăm în România deșeurile din Australia și să le vindem în Argentina. Amprenta de dioxid de carbon a transportului produce mai mult rău mediului decât binele adus de reciclare.”
În lipsa unei politici europene coerente, reciclarea riscă să se transforme într-un circuit global al deșeurilor, în care materialele colectate traversează continente sub pretextul economiei circulare – este concluzia președintelui Green Grup.
CITIȚI ȘI:
INTERVIU Damov | GreenGroup: „Modelul nostru de business este pur circular”
Conferința Green Report: investițiile planificate vs. realitatea pieței reciclării
