Revizuirea Planului Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) pentru perioada 2026–2035 a intrat în linie dreaptă, pe fondul unei presiuni de calendar: Ministerul Mediului a transmis că versiunea revizuită trebuie trimisă către Comisia Europeană până la finalul lunii decembrie, urmând ca adoptarea în Guvern să aibă loc „până la jumătate a anului viitor”.
Una dintre cele mai arzătoare chestiuni: incinerarea deșeurilor.
În cadrul consultărilor, reprezentanții societății civile au ridicat mai multe probleme.
România își construiește infrastructura de tratare pornind de la deșeurile reziduale (depozitare, sortare, tratare mecano-biologică, combustibil derivat din deșeuri și „valorificare energetică”); sau își mută „centrul de greutate” către prevenire, reutilizare, ecodesign și instrumente economice care reduc, efectiv, cantitatea de deșeuri generată?
Din discuții, societatea civilă a susținut a doua variantă. Totodată, a acuzat că
planul ar rămâne, în bună măsură, un document de infrastructură care poate ajunge să „încurajeze incinerarea în detrimentul reciclării”.
În prezentarea tehnică, reprezentanții Ministerului au arătat că indicatorii de generare (urban/rural) au fost ajustați cu impactul Sistemului Garanție-Returnare, pentru a nu „supraestim[a] capacitățile” viitoarei infrastructuri.
Au fost folosite date de referință din 2022 și mai multe studii privind compoziția deșeurilor pentru a estima compoziția deșeurilor menajere și similare.
Pe baza acestor ipoteze, Ministerul a pus în discuție două alternative:
- una descentralizată (instalații individuale)
- și una integrată/centralizată (instalații integrate, inclusiv conversia unor instalații existente).
În final, ministerul a vorbit despre un plan de acțiuni cu „58” obiective și „217” acțiuni.
Criticile din partea societății civile s-au concentrat, însă, pe:
- felul în care sunt construite ipotezele
- și pe riscul ca alternativa recomandată să direcționeze sistemul către ardere (incinerare/co-incinerare) și producția de RDF (Refuse-Derived Fuel) /SRF (Solid Recovered Fuel),
în loc să împingă România spre țintele de economie circulară.
ONG-urile consideră că planul favorizează arderea
Tema care a polarizat consultarea a fost includerea „valorificării energetice” în alternativa recomandată și rolul RDF/SRF (combustibil derivat din deșeuri).
Elena Rastei (Zero Waste România) a formulat poate cea mai dură critică, legând direct producția de RDF/SRF de scăderea reciclării.
În intervenția ei, a spus că planul susține valorificarea energetică atât prin măsuri explicite, cât și prin producția de SRF .
Rastei a descris RDF/SRF ca un amestec care „poate să conțină până la 70-85% materiale care ar putea fi reciclate hârtie, plastic, textile, lemn”, materiale care, prin puterea calorică, fac „din RDS un combustibil bun”. Dar asta înseamnă „că vom arde niște resurse valoroase”.
Apoi a explicat mecanismul economic invocat de ONG-uri ca fiind „încurajare” a incinerării:
„Operatorul câștigă mai mult dacă sortarea și separarea este mediocră, iar nu excelentă, așa cum ne dorim, fiind exact opusul a ceea ce ar trebui să se realizeze prin economia circulară”,
a spus Rastei.
În aceeași logică, a invocat exemple externe: „Studiile din Germania și Italia confirmă că regiunile cu producție mare de RDF au rate de reciclare semnificativ mai scăzute”.
Pe fondul acestor argumente, Rastei a cerut „eliminarea componentei de producție RDF-SRF” din alternativa recomandată.
Rastei a mai cerut limitarea valorificării energetice „exclusiv la fracție reziduală, după atingerea și menținerea țintelor de colectare, separată și reciclare”.
În plus, aceasta propune „un moratoriu pentru capacități noi de incinerare, coincinerare, valorificare energetică”.
Irina Breniuc, reprezentanta Academiei de Compost și a Asociației pentru Consum Sustenabil, a cerut să se clarifice dacă, atunci când soluția a fost recomandată, au fost luate în calcul:
- „toate costurile de mediu”,
- „toate costurile generate cu degradarea sănătății comunităților din proximitatea acestor instalații”
- și „impactul negativ al asupra ratei de reciclare”,
argumentând că instalațiile „au nevoie constantă să fie alimentate și atunci reciclarea nu mai este o prioritate.”
Tabăra „pro” valorificare energetică
În contrapunct, operatorii și o parte a industriei au susținut că România nu poate evita dezvoltarea „valorificării energetice”, dacă vrea să reducă rapid depozitarea.
Dan Stoica, din partea Asociației române de salubritate și pentru managementul deșeurilor, a afirmat că „țintele de deviere de la depozitare nu pot fi atinse nicicum doar prin reciclare”.
El a invocat că există „cantități semnificative de RDF/SRF și refuzuri care nu au ieșire constantă în co-incinerare”, iar capacitățile de co-procesare sunt „limitate”.
El a cerut ca planul să prevadă o „rețea de capacități de valorificare energetică dimensionate pe regiuni”, dar și condiții de acceptabilitate socială și transparență:
„monitorizarea în timp real, comunicare publică și integrarea în planuri de calitate a aerului.”
„Costurile pentru reciclare sunt mult mai mari decât costurile pentru valorificarea energetică”, a susținut Stoica în aceeași intervenție. Stoica a invocat exemple vizitate de el:
„Sunt între 5 și 8 la 100 din limita admisă la nivel european. Toate emisiile pe pe coș dintr-o sută de kg de deșeuri municipale amestecate, de exemplu la Milano, doar un singur kilogram se duce la îngropare. Restul ori se reciclează, ori se transformă în energie. deci valorificare a energetică nu este o alternativă”.
Dincolo de dispută, societatea civilă a cerut ca tocmai această comparație (între reciclare și ardere) să fie făcută cu „costuri de sănătate” și „costuri ascunse de mediu”, nu doar cu cifre de investiție.
Compostarea comunitară, inclusă în PNGD
Unul dintre cele mai clare mesaje ale consultării a vizat biodeșeurile și lipsa unei soluții pe care societatea civilă spune că o practică deja: compostarea comunitară în mediul urban.
Irina Breniuc a pornit de la propriile date din plan: „până în 31/12/2023 autoritățile trebuiau să organizeze colectarea la sursă a biodeșeurilor”.
Totuși, potrivit datelor din PNGD revizuit:
„Sisteme de colectare a biodeșeurilor în mediul urban au fost implementate doar în cca. 10% din județe iar cca. 20% din județe au implementat parțial; doar 2 din cele 6 sectoare ale municipiului București au în curs de implementare colectarea separată a biodeșeurilor”.
„Solicităm Ministerului Mediului să introducă în acest plan și compostarea comunitară ca o soluție pentru gestionare a biodeșeurilor”, a spus ea.
Compostarea este o soluție este argumentul Irinei Breniuc. „E o soluție similară compostării individuale din mediul rural, numai că se aplică mult mai bine pentru mediul urban, unde compostarea individuală în apartament e se face mult mai complicat”.
„Asta este solicitarea noastră: să fie introdusă ca soluție.
Pe lângă asta, noi am demarat niște demersuri, avem un acord semnat deja cu Primăria Municipiului București și cu Primăria Sectorului 2. Urmează un acord cu Primăria Sectorului 1, deci disponibilitate de a primi această formă de comportare există.
Avem 15 puncte de comportare în București, am produs deja peste 135 tone de compost, iar societatea civilă sprijină această practică”,
a mai spus Breniuc.
Mai mult, ea a cerut și o metodă de cuantificare: „să identificăm metode de cuantificare și raportare a biodeșeurilor deviate de la groapă prin compostare comunitară.”
În aceeași zonă, Andrei Manea (Genesis Biopartner) a cerut diferențiere explicită între biodeșeul alimentar și cel „verde”, cu „sincronizarea lor către aceste instalații”. Acesta a atras atenția că raportările pe coduri incorecte ascund cantitatea reală de biodeșeu alimentar reciclabil.
„o bună cantitate din deșeurile municipale sunt în zona de deșeuri similare de la agenții economici, unde cred că ar trebui insistat pe raportarea lor pe codurile corecte, pentru că nu avem o imagine clară a cantității de deșeu alimentar care poate fi reciclat”,
a spus Manea.
UPDATE: Tratarea anaerobă vizeaza fluxurile:
→ 20 01 08 – deșeuri de la bucătării și cantine;
→ 20 03 02 – deșeuri din piețe.
Tratarea aeroba (compostare) vizează fluxul:
→ 20 02 01 – deșeuri biodegradabile (verzi).
„Aceste coduri sunt fundamentale pentru corecta raportarea și pentru direcționarea biodeșeurilor către tehnologia adecvată de reciclare pentru randament maxim”,
a explicat Manea ulterior pentru Green Report.
Dimensiunea reală a biodeșeurilor alimentare – date din PNGD, potrivit lui Andrei Manea:
Unul dintre aspectele centrale ale PNGD este ca biodeșeurile alimentare reprezintă cea mai mare componentă din totalul deșeurilor gestionate în România:
-3.42 mil. tone deșeu alimentar din 5.76 mil. tone deșeu municipal (2022) adică aprox. 60% din totalul deșeurilor gestionate.
-din aceste 3.4 mil. tone, 2.4 mil. tone sunt gestionate exclusiv prin operatori delegați (licentiați ANRSC).
„În realitate, o mare parte dintre aceste cantități sunt raportate ca 20 03 01 – deșeu municipal în amestec, ceea ce face imposibilă evaluarea reală a fluxurilor reciclabile”, mai precizează reprezentantul Genesis Biopartner pentru Green Report.
Conform PNGD, biodeșeurile alimentare gestionate prin sistemele de salubrizare provin din:
- Gospodarii casnice – 32.5% din totalul deșeurilor gestionate;
- Alimentație publică / HoReCa – 9.5% din total.
Aceste două surse însumează ~40% din totalul deșeurilor gestionate în România și constituie nucleul fluxului de biodeșeu alimentar.
Legatura cu risipa alimentara:
„PNGD trateaza risipa alimentară exclusiv prin redistribuire — ceea ce este necesar și binevenit — însă volumele reale sunt atât de mari încât, inevitabil, va rezulta un procent semnificativ de biodeșeu alimentar care trebuie tratat, nu doar prevenit”, mai precizează Manea.
Această componentă lipsește din măsurile actuale, potrivit reprezentantului societății civile, deși:
- tratarea anaerobă este tehnologia cu cea mai bună eficiență pentru biodeșeul alimentar,
- randamentul de reciclare este 70–90% din cantitatea intrată (în funcție de contaminare).
Indicele stațiilor de sortare: de la 75% la 40%
Un alt punct tehnic, dar cu efect direct la 2 ani de la implementarea returo, a fost recalcularea indicelui folosit pentru eficiența stațiilor de sortare.
Reprezentanta RER Group a spus că este nevoie de ajustare a indicelui la stațiile de sortare de la 75%.
RER a propus 40%, bazându-se pe un studiu de caz realizat la stația pe care o operează la Buzău, comparând performanța reală cu raportările UAT și cu efectele SGR/returo.
Tot ea a ridicat problema datelor vechi și a lipsei accesului la ele, deși operatorii raportează lunar, trimestrial și anual către autorităților. O dovadă o reprezintă faptul că inclusiv datele pe care Eurostat le publică sunt vechi de trei ani, în cel mai bun caz.
Ea a dat și un exemplu concret de „harta” prezentată de organizatorii dezbaterii, care ar fi prezentat greșit situația:
„Timișul pare că ar mai avea disponibile deșeuri ceea ce factual este fals. Toate deșeurile municipale din județul Timiș se duc în prezent la Hunedoara și la Arad.”
Totuși, ea a subliniat că practica este greșită pentru că timișenii plătesc pentru transportul deșeurilor în alte județe, în loc ca depozitul de deșeuri nepericuloase de la Ghisela să fie operat în mod corect.
În aceeași zonă, reprezentantul Act for Tomorrow a pus sub semnul întrebării chiar ipotezele de generare per capita din PNGD. Acesta a afirmat că cifra de „240 kg pe cap de locuitor” ar fi „ruptă în orice realitate”, față de Bulgaria, unde este de 488, și de media Uniunii Europene, de 513.
Prognoza ar coborî la 146 kg pentru rural și 200 pentru urban – ceea ce ar afecta direct calculele de capacitate.
Prevenirea, reutilizarea și ecodesignul: „lipsesc cu desăvârșire”
Mai mulți vorbitori au acuzat că PNGD rămâne în logica „tratării” și prea puțin în logica prevenirii.
Teia Ciulacu (Viitor Plus) a spus că planul pare să fi „uitat piramida de importanță a deșeurilor, cu zona de prevenire mai mare și mai importantă”. Iar accentul cade pe „gropile de gunoi și reciclare”.
Ciulacu cerut corelări cu Strategia națională de educație pentru mediu și schimbări climatice și a criticat indicatorii care „doar numărăm campaniile, dar nu eficiența lor.”
Andrei Coșuleanu (Act for Tomorrow) a invocat explicit redesign, ecomodulare și metodele de minimizare a generării deșeurilor care nu sunt foarte clar sau foarte mult menționate în PNGD.
Gabriela Iordan (Academia de Compost) a legat discuția despre incinerare de lipsa de atenție pentru proiectarea produselor.
„Apar din ce în ce mai multe produse care sunt destinate să fie deșeuri. Noi cumpărăm deșeuri, producem deșeuri și consumăm deșeuri și aruncăm deșeuri”,
a afirmat Iordan.
Principiul „Plătește pentru cât arunci”, uitat la sertar
Un capitol separat al discuției a fost principiul „plătește pentru cât arunci” (PAYT), invocat ca instrument-cheie pentru reducerea deșeului rezidual și stimularea colectării separate.
Unul dintre participanți a întrebat „prin ce instrument se va reuși implementarea în 2026 a princiupiului <plătește pentru cât arunci>, având în vedere că este din 2018 deja și nu este implementat.”
Consultarea a scos la suprafață o listă de alte probleme.
Amprenta de carbon a transportului de deșeuri a fost semnalată de Teia Ciulacu.
Ea a observat că ar fi nevoie de corelarea planului cu alte strategii, cum este cea legată de schimbările climatice.
„Avem mii de camioane zilnic pe drumurile patriei folosind diesel și poluând și aerul și generă și amprente de carbon. Ca să ducem deșeuri dintr-o parte și în alta, ar trebui să avem indicatori legat de amprenta de carbon și de poluare în general, poluarea aerului pentru toți cei care transportă deșeuri. Deci iarăși o corelare cu alte strategii din zona, din zona climatică”,
a subliniat Ciulacu.
Vanesa Mate (Tineri pentru Sustenabilitate) a propus o măsură dedicată festivalurilor / evenimentelor mari, cu sisteme de ambalaje reutilizabile „cu garanție” și colectare separată strictă, ca instrument de prevenire.
Crina Cranta (Asociația pentru Cetățenie Culturală) a cerut recunoașterea inițiativelor de reutilizare (free-shopuri, magazine de economie circulară) și un „instrument administrativ dedicat operatorilor de reutilizare, distinct de operatorii de gestionare a deșeurilor”, tocmai pentru a nu fi împinși în regimuri de autorizare pentru deșeuri.
Președintele Coaliției pentru Economie Circulară, Constantin Damov, a spus că România trebuie să se concentreze pe sortare avansată. El a cerut ca aceste stații să fie „deschise foarte mult capitalului privat”.
„În România, astăzi, pentru a avea rezultate mai bune, va trebui să ne concentrăm foarte mult asupra sortării și a sortării avansate. Pentru că eu vă spun ca persoană din industria și de reciclare, materialele vin în reciclare de la autoritățile locale, prin colectarea reciclabilelor la un loc ceea ce duce la o contaminare între hârtie, plastic, sticlă, toate aceste materiale se contaminează și la final obținem aproape nimic”,
a spus Damov.
El a subliniat că este necesar să detaliem ce înseamnă sortare și să lămurim problema și pentru cetățenii care cred, în mod greșit, că toate fracțiile sunt colectate la un loc.
„Direcția în țările pe care le admirăm – Suedia, Norvegia, Olanda – este ca fiecare flux să meargă pe stația lui de sortare. Adică să existe colectare separată hârtie, stație sortare hârtie, colectare separat plastic, stație avansată de sortare plastic. Și, în felul acesta, am putea să creștem foarte mult cantitate extrasă destinată reciclării. Și probabil să scădem și acea taxa anuală de vreo 300 de milioane de euro [pe] care o plătim numai pentru nereciclarea plasticului din România”, a concluzionat Damov.
CITEȘTE ȘI:
