Începând cu anul 2026, producătorii de textile și încălțăminte din România vor fi supuși unei taxe suplimentare pentru valorificarea deșeurilor, în contextul în care Uniunea Europeană a făcut deja un pas major: colectarea separată a textilelor a devenit obligatorie de la 1 ianuarie 2025. România are 30 de luni să aplice concret noua taxă a cărei valoare nu a fost încă stabilită.
Industria textilelor și a încălțămintei, unul dintre cele mai intensive sectoare din punct de vedere al consumului de resurse naturale și al impactului asupra mediului, intră într-o nouă etapă de reglementare la nivel european.
Taxă aplicabilă în urma unei directive europene
Noua taxă de mediu aplicabilă sectorului textilelor din 2026, cel târziu iunie 2027, are la bază legislația europeană, fiind introdusă prin Directiva-cadru privind deșeurile, adoptată de Parlamentul European la 9 septembrie 2025.
Pentru prima dată, textilele sunt tratate distinct, iar statele membre sunt obligate să implementeze scheme de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP).
Prin acest mecanism, producătorii și comercianții de textile și încălțăminte vor suporta costurile de colectare separată, sortare, reutilizare și reciclare a deșeurilor textile.
Aceasta presupune, în mod concret, sortarea materialelor componente – nasturi, fermoare, țesături – și direcționarea lor către reutilizare sau reciclare.
Măsura urmărește reducerea cantităților de textile depozitate la groapă și stimularea produselor durabile. Însă eficiența ei depinde de capacitatea autorităților de a crea infrastructura necesară și de a gestiona corect fondurile colectate.
România are termen până în iunie 2027
Formal, România nu a anunțat încă explicit printr-un act normativ final că va aplica taxa exact din 2026. Însă și-a asumat acest lucru, implicit prin obligațiile care decurg din legislația UE.
Prin adoptarea Directivei-cadru privind deșeurile (9 septembrie 2025), toate statele membre, inclusiv România, sunt obligate:
-
să mențină colectarea separată a textilelor (deja obligatorie din 1 ianuarie 2025);
-
să implementeze schemele de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP) în maximum 30 de luni, ceea ce duce termenul-limită în până în iunie 2027.
Cum se aplică
Concret, taxa de mediu pentru textile nu este o taxă fixă, unică, ci o contribuție financiară plătită de producători și comercianți în cadrul schemei de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP).
Valoarea exactă va fi calculată în funcție de cantitatea de textile puse pe piață, de tipul materialelor și de gradul de sustenabilitate al produselor, ne-au explicat reprezentanții Ministerului Mediului.
Sumele colectate vor finanța colectarea separată, sortarea, reutilizarea și reciclarea deșeurilor textile, precum și infrastructura necesară.
Produsele durabile și ușor reciclabile vor putea avea contribuții mai mici, iar fast fashion-ul va fi taxat mai dur.
Textilele, o bombă ecologică ignorată ani la rând
Textilele reprezintă unul dintre fluxurile de deșeuri cu cea mai rapidă creștere la nivel global.
Producția de haine implică consum masiv de apă, energie, substanțe chimice și materii prime. Durata de viață a produselor vestimentare este tot mai scurtă, în special din cauza fenomenului de fast fashion și ultra-fast fashion.
În România, situația este cu atât mai gravă cu cât aproximativ 160.000 de tone de deșeuri textile ajung anual la groapa de gunoi, potrivit unui raport realizat de Joint Research Centre (JRC), serviciul științific al Comisiei Europene, publicat recent de Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX).
Conform datelor ARETEX că rezultă că fiecare român produce 8,4 kilograme de deșeuri textile anual.
Asta în contextul în care în baza unui studiu realizat de Academia de Studii Economice (ASE) București din care reiese că un român, locuitor al unui municipiu ar produce anual 3.200 de kilograme de deșeuri.
Astfel, această persoană ar produce anual 3.200 kilograme de deșeuri menajere din care, în medie, 8,4 kilograme ar fi de haine.
În 2024, rata de reutilizare și reciclare a textilelor în România era de doar 6–8%, în timp ce colectarea separată abia atinge 0,5–0,7 kilograme pe cap de locuitor, anual.
Restul textilelor sunt aruncate împreună cu deșeurile menajere, se contaminează și devin imposibil de reutilizat sau reciclat, pierzându-și complet valoarea economică.
Nu valoarea taxei e problema pentru companii
Deși măsura este una necesară din perspectiva protecției mediului și a tranziției către o economie circulară, realitatea din România arată un contrast puternic între ambițiile europene și capacitatea administrativă și infrastructurală națională.
Datele oficiale și declarațiile reprezentanților industriei pentru Green Report și ai sectorului de reciclare indică o nepregătire cronică a autorităților, o infrastructură deficitară și un risc major ca noua taxă să devină mai degrabă un instrument birocratic decât unul de mediu.
Potrivit lui Mihai Păsculescu, președintele FEPAIUS – Federația Patronală a Textilelor, Confecțiilor și Pielărie, problema principală nu este valoarea taxei în sine, ci volumul uriaș de birocrație asociat.
„Mai mult va fi birocrația decât taxa respectivă. Trebuie să faci raportări, să pui un om care să vadă câte produse ai realizat pe fiecare compoziție, cu datele tehnice de poluare, ce branduri, dar și altele. O nebunie”, a declarat acesta.
Cu alte cuvinte, producătorii se tem că statul român transferă responsabilitatea fără a crea infrastructura necesară, lăsând companiile să se descurce într-un sistem lipsit de claritate, digitalizare și suport administrativ.
Cum se va aplica taxa în cazul unui producător de îmbrăcăminte din România
Pentru o firmă de textile din România care generează anual aproximativ 5.000 de tone de deșeuri textile, noua taxă de mediu se va aplica în cadrul schemei de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP), ce va deveni obligatorie din 2026.
Concret, compania va fi obligată să raporteze cantitățile de textile puse pe piață, tipurile de materiale folosite și nivelul de sustenabilitate al produselor.
Pe baza acestor date, firma va plăti o contribuție financiară per tonă, stabilită prin legislația națională, către un organism de implementare REP sau direct către un fond dedicat gestionării deșeurilor textile.
Sumele achitate vor acoperi costurile de colectare separată, sortare, reutilizare și reciclare a textilelor rezultate după consum.
Dacă firma produce articole durabile, ușor reciclabile și folosește materiale reciclate, contribuția poate fi redusă.
În schimb, produsele din segmentul fast fashion, cu durată scurtă de viață și materiale greu de reciclat, vor fi taxate mai ridicat.
Beneficiile reale pentru mediu: de ce taxa este necesară
Dincolo de dificultăți, taxa are un potențial major de mediu, dacă este aplicată corect. Schema REP poate stimula, conform proiectului:
- eco-designul, prin crearea de produse mai ușor de reciclat;
- reducerea cantităților de textile aruncate;
- prioritizarea reutilizării, cea mai eficientă soluție din punct de vedere al amprentei de carbon;
- investițiile în tehnologii de sortare și reciclare;
- descurajarea fast fashion, prin costuri mai mari pentru produsele nesustenabile.
Raportul Joint Research Centre (JRC) subliniază clar că sortarea corectă și procesarea prealabilă sunt esențiale pentru tranziția către economia circulară, iar reutilizarea trebuie să fie prioritară față de reciclare.
România, codașa Europei la textile
Comparativ cu alte state membre, România se află la coada clasamentului.
Italia, de exemplu, raportează o rată de reutilizare internă de circa 25%.
În timp ce Republica Cehă are o rată de aproximativ 2%, dar cu sisteme funcționale de colectare și export controlat.
În România, rata combinată de reutilizare și reciclare este sub 10%. Lipsa infrastructurii și a operatorilor specializați face imposibilă atingerea țintelor europene fără investiții masive.
ARETEX: soluții există, voință mai puțină
Asociația Română pentru Reutilizare și Reciclare Textile (ARETEX) atrage atenția că gestionarea textilelor nu trebuie lăsată în sarcina operatorilor de deșeuri menajere, ci unor operatori specializați, capabili să asigure sortarea și reutilizarea.
Printre propunerile-cheie se numără:
- investiții în containere dedicate;
- tehnologii avansate de sortare;
- implementarea rapidă a schemei REP;
- direcționarea fondurilor către sortatori și reciclatori;
- eliminarea plafonului de 150 de euro pentru importurile online scutite de taxe, care favorizează ultra-fast fashion.
O industrie în cădere liberă
Însă, aceste presiuni birocratice și financiare vin într-un moment extrem de dificil pentru industria românească de textile.
Doar în acest an, s-au pierdut aproximativ 10.000 de locuri de muncă. Iar fabrici cu tradiție, precum Vastex Vaslui sau Confecția Tulcea, au intrat în faliment sau lichidare.
Cu toate acestea, sectorul rămâne al doilea contributor la exporturile României, după industria auto, cu o valoare de circa 5,5 miliarde de euro, potrivit FEPAIUS.
Directiva europeană care schimbă regulile jocului
Un punct de cotitură a fost adoptarea, de către Parlamentul European, la data de 9 septembrie 2025, a noii Directive-cadru privind deșeurile, care tratează pentru prima dată textilele ca o categorie distinctă de deșeuri. Directiva introduce obligații clare pentru statele membre și stabilește un calendar ferm de implementare.
Astfel, în termen de 30 de luni de la 1 ianuarie 2025, fiecare stat membru este obligat să implementeze schemele de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (REP) pentru textile.
Acest mecanism presupune că producătorii și comercianții vor acoperi costurile de colectare, sortare, reutilizare și reciclare a produselor textile puse pe piață.
Directiva se aplică unei game largi de produse: îmbrăcăminte, încălțăminte, lenjerii, perdele, pături și alte articole textile.
Mai mult, sunt introduse criterii clare pentru stabilirea momentului în care un produs nu mai este reutilizabil și devine deșeu, eliminând astfel ambiguitățile care au permis ani de zile exporturi mascate sau aruncarea necontrolată.
Un element-cheie este posibilitatea ca statele membre să diferențieze contribuțiile financiare ale producătorilor în funcție de sustenabilitatea produselor, durabilitate, compoziție și apartenența la segmentul fast sau ultra-fast fashion.
