Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Jurnalul National: Udrea da arii protejate la urgente

Udrea vrea sa concesioneze zonele protejate in 15 zile fata de 30 cat era termenul legal

Elena Udrea, ministrul interimar al Mediului, a scos spre inchiriere lacuri de acumulare, zeci de mii de hectare de teren situat in albiile raurilor, precum si mai multe insule si ostroave din Constanta si Braila. Legislatia a fost modificata astfel incat terenurile din ariile protejate sa poata fi inchiriate in regim de urgenta.

Pe final de mandat, Elena Udrea da o mana de ajutor persoanelor care vor sa in­chi­ri­e­ze zone situate in ariile protejate la nivel national, in arii de protectie speciala avifaunistica sau in situri de importanta comunitara.

Pe lista completata de ministrul interimar al Mediului gasim terenul ocupat de lacul de acumulare de la Techirghiol, atat de lacul dulce, cat si de cel sarat, Siutghiol, Tabacarie, Mangalia si Balta Mangalia, precum si 1.816 hectare de teren de ostroave si insule din Constanta si 2.445 de hectare de ostroave si insule din Braila. Acestea sunt doar cateva dintre bunurile imobile noi scoase la licitatie din administrarea Directiei Apelor Dobrogea Litoral. Daca anul trecut, Directia Apelor Mures nu avea nici un bun imobil de inchiriat, anul acesta a scos spre inchiriere peste 15.000 de hectare de teren aflat in albiile minore ale raurilor din bazinul hidrologic Mures. In plus, si lista cu bunuri de inchiriat din administrarea Directiei Apelor Somes – Tisa a fost majorata, ajungand de la sase, cat era anul trecut, la 15.

LEGE MODIFICATA

Schimbarile au fost posibile deoarece Udrea a modificat si completat anexele nr. 1-3 la Ordinul ministrului Mediului si dez­volt­arii durabile nr. 1.222/2008, privind aprobarea instructiunilor pentru organizarea si desfasurarea licitatiilor publice in vederea atribuirii contractelor de inchiriere a unor bunuri imobile, proprietate publica a statului, aflate in administrarea Ad­mi­nis­tra­tiei Nationale "Apele Romane" (ANAR), a Contractului-cadru de inchiriere a bunurilor imo­bile aflate in proprietatea publica a statului si in administrarea Admi­nistratiei Na­ti­o­na­le "Apele Romane". Bunu­ri­le imobile administrate de ANAR pot fi in­chi­ri­a­te pe zece ani, cu dreptul de prelungire prin act aditional a contractului.

TERMENE

Ministrul interimar al Mediului a redus termenul de analizare si aprobare a do­cu­men­ta­tiei de inchiriere de la 30 la 15 zile, iar in cazul in care este nevoie de o completare a documentatiei, ofertantul va fi instiintat in trei zile, nu in zece, cum a fost anul trecut. O alta modificare consta in introducerea dreptului de pre­emt­iu­ne la inchiriere a acestor bunuri de catre autoritatile publice locale care au proiecte de dezvoltare a zonelor respective. La ordinul ministrului interimar de la Mediu s-a modificat si modalitatea de clacul a chiriei minime de la care va fi pornita licitatia. Daca in ordinul emis anul trecut Caietul de sarcini era pus la dispo­zi­tia ofertantilor contra unei sume de bani, anul acesta se pare ca va fi dat gratis, deoarece anuntul de participare nu trebuie sa mai contina pretul Caietului de sarcini si modalitatea de pla­ta. De asemenea, a fost scoasa conditia potrivit careia ofertantul trebuia sa prezinte "solvabilitate patrimoniala si lichiditatea generala". Mai mult, a stabilit ca, din cei cinci membri ai co­mi­siei de evaluare, doi trebuie sa fie dintre slariatii ANAR. In plus, documentatia aprobata de ANAR, cu privire la inchirierea bunurilor imobile din administrare, trebuie sa fie transmisa spre avi­za­re si la Ministerul Mediului, aviz consultativ. Udrea a modificat si conditiile de reziliere a contractului de inchiriere. Astfel, in cazul in care s-a depasit termenul de plata a chiriei si a contravalorii utilitatilor cu 60 de zile de la data scadentei sau in cazul nerespectarii unei clauze asumate de locatar, contractul se considera reziliat de drept, fara punerea in intarziere si inde­pli­ni­rea altor formalitati. Potrivit ordinului initial, se asteptau 90 de zile de la data scadenta, si re­zi­lierea se facea prin interventia instantei de judecata.

CAIETUL DE SARCINI

Potrivit noilor reglementari, stabilirea cuantumului chiriei minime de la care va fi pornita licitatia se va face de directia de ape, cu aprobarea ulterioara a conducerii ANAR. Caietul de sarcini va cuprinde in mod obligatoriu datele de identificare ale titularului dreptului de administrare, descrierea bunului imobil care face obiectul inchirierii, inclusiv situatia juridica a acestuia, conditiile si regimul de exploatare a bunului inchiriat, obiectivele de ordin economic si social, criteriul de selectie, cerinte de calificare a ofertantilor, precum inregistrarea la oficiul registrului comertului, cifra de afaceri minima, certificatul de atestare fiscala, cazierul fiscal si precizarea ca nu se afla in litigiu cu titularul dreptului de administrare sau de folosinta gratuita. Este interzisa subinchirierea sau concesionarea bunului fara acordul titularului dreptului de administrare.
 

spot_img

Ultimele știri