Pasajul Doamna Ghica din Capitală a fost inaugurat. Primar: Va încuraja oamenii să folosească transportul în comun

Pasajul Doamna Ghica din Capitală a fost deschis joi dimineață circulaţiei rutiere, iar primarul Nicușor Dan a spus că, atunci când Primăria plăteşte, sunt firme în România care se ţin de cuvânt. Edilul a subliniat însă că Bucureștiul trebuie să continue să facă pași pentru încurajarea transportului în comun. 

Podul Doamna Ghica e parte (…) – şi marea lui utilitate se va vedea când o să avem întreg inelul median – e parte din alte lucrări de infrastructură pe care le facem, cele mai importante din această perioadă fiind modernizarea liniilor de tramvai. Am semnat raportul Comisiei de atribuire pentru şase din cele unsprezece pentru care s-au depus oferte. Suntem într-o fază avansată cu înnoirea flotei, 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze în plus faţă de cele 100 de tramvaie, toate acestea pentru a aduce ceea ce fac oraşele occidentale de mult timp – a încuraja oamenii să folosească transportul în comun„, a afirmat primarul municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan.

Edilul general a spus că Primăria Municipiului Bucureşti a respectat calendarul pentru deschiderea circulaţiei rutiere pe Pasajul Doamna Ghica.

Asta înseamnă (…) că atunci când primăria este serioasă şi plăteşte există în România firme serioase care se ţin de cuvânt„, a punctat edilul general al Capitalei.

La rândul său, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu a anunţat că de la 1 octombrie tramvaiul Imperio va intra pe linia 21 şi va produce „o schimbare radicală” în transportul în comun.

Vreau sa le mulțumesc vecinilor noștri din Doamna Ghica, vecini care ne au suportat o perioada prea lungă de timp”, a adăugat viceprimarul Horia Tomescu.

Pasajul Doamna Ghica are o lungime totală de 216 metri și este prevăzut cu două benzi pe fiecare sens de mers. Realizarea acestui proiect de infrastructură a costat peste 110 milioane de lei, fără TVA.

Citește și: Bilanț la un an după implementarea planului de mobilitate din Bruxelles: Cu un sfert mai puține mașini, cu o treime mai mulți bicicliști

spot_img

Ultimele știri