Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Parcul Operei din Bucuresti, o noua imagine

Bucureștenii pot admira o noua imagine a Parcului Opera. Specialiștii Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement, instituție subordonată Primăriei Municipiului București, au reamenajat și regândit această oază de verdeață în așa fel încât clădirea Operei Române și cele două statui din interiorul parcului să fie puse în valoare.

„Este păcat să nu scoatem în evidență imaginea clădirilor care au o valoare arhitectonică inestimabilă cu care ar trebui să ne mândrim. Pe de altă parte, acest parc va fi o încântare pentru bucureșteni pentru că oferă prilejul ca, înaintea oricărui spectacol, să poată petrece câteva clipe într-un loc menit să ne umple sufletele de pace și liniște.”, a declarat Radu Popa, director general ALPAB.

Pentru armonia vizuală a fost regândit modul de iluminat public decorativ nocturn. S-a reconfigurat și facilitat accesul spre cele două statui, prin construirea unei alei și reborduirea acesteia. S-a recurs la implementarea un sistem de irigații care acoperă întreaga suprafață a parcului care se întinde pe aproximativ 10.000mp. După ce a fost finalizată igienizarea parcului, specialiștii ALPAB au completat gardul viu (cu buxus), acesta întinzându-se acum pe 120 de metri liniari. Au fost regazonate zonele afectate de vreme. Decorul floral a fost completat prin plantarea a 112 tufe de crizanteme, iar de-a lungul parcului au fost montate 20 de bancuțe.

Un alt spatiu verde reamenajat este cel aflat vizavi de Facultatea de Drept (Tosca). După igienizare, în urma căreia s-au strâns 500 de kilograme de gunoi, lucrătorii ALPAB au reabilitat și tuns gardul viu, au reamenajat decorul floral și au montat 10 băncuțe.

Mihaela Pavnutescu

 

spot_img

Ultimele știri