Paiete biodegradabile pentru Carnavalul de la Rio din 2019

O arhitectă din Brazilia a inventat paietele biodegradabile, o alternativă la cele din plastic, folosite în cantități mari în perioada Carnavalului de la Rio. Pentru ediția de anul acesta, antreprenoarea își propune să vândă 50 de kilograme de paiete.

Vineri, pe 1 martie, începe Carnavalul de la Rio, care va dura până pe 6 martie. În atelierul lor, Frances Sansao, cei doi asociați și cei doi angajați lucrează la foc continuu pentru a produce 50 de kilograme de paiete biodegradabile până la sfârșitul festivalului. De obicei, cantitatea produsă este de 800 de grame pe zi.

Frances Sansao, în vârstă de 29 de ani, a înființat marca Pura Bioglitter şi este considerată o pionieră pe piaţa paietelor ecologice din Brazilia.

pensulemachiaj.ro

„Voi folosi întotdeauna multe paiete, le consider geniale. Însă atunci când am descoperit că ele sunt făcute din plastic şi aluminiu, mi-am spus că ar trebui să facem ceva pentru a schimba acest lucru”, a declarat aceasta, potrivit Le Figaro.

Pentru că importul de produse de acest tip provenind din Marea Britanie şi Statele Unite era prea scump pentru a reprezenta un model viabil, Frances Sansao a decis să le fabrice ea însăşi.

Inspirându-se din reţete ale gastronomiei vegane, ea a testat mai multe formule, înainte de a o obţine pe cea mai bună, bazată pe alge şi pietre de mică, un tip de piatră strălucitoare, care se prezintă sub forma unor straturi subțiri, de grosimea foii de hârtie.

„Oamenii dedicați conservării mediului vor înţelege că nu ele nu reprezintă exact acelaşi lucru (cu paietele pe bază de plastic), ci o alternativă ecologică”, a recunoscut aceasta.

Pentru paietele biodegradabile, Frances Sansao adaugă apă într-o pudră de alge şi încălzeşte lichidul până la punctul de fierbere într-o caserolă, până obţine astfel o consistenţă păstoasă. Adaugă pudra de mică, coloranţi, apoi întinde amestecul şi îl lasă să se usuce. Acesta capătă după aceea aspectul unei mari foi de hârtie, fiind sfărâmat în fragmente mici cu ajutorul unui mixer. Spre deosebire de paietele industriale, cele ecologice au forme neregulate şi un aspect metalizat, întrucât mica strălucește mai puţin decât aluminiul.

 „Aceste paiete sunt mai uşoare şi nu sunt nocive. În schimb, ele fac bine pielii şi nu au niciun impact asupra vieţii marine”, a adăugat creatoarea lor. După doar trei zile, „paietele se descompun şi revin la starea lor naturală, alge şi pietre, iar asta nu reprezintă o problemă atunci când ajung în mare”.

Paietele sunt apoi stocate în mici flacoane şi vândute cu aproximativ 2,30 euro pentru fiecare gram. Versiunea industrială pe bază de plastic poate să coste de 10 ori mai puțin.

„Când am înfiinţat Pura Bioglitter în 2017, oamenii îmi spuneau că preocupările mele faţă de mediu erau exagerate, că era vorba doar despre nişte paiete. Însă de atunci s-a produs o conştientizare a faptului că nu mai este posibil să continuăm să poluăm planeta cu atât de mult plastic”, a declarat ea.

spot_img

Ultimele știri