Pagube materiale fara precedent, in primele luni din 2011, in urma catastrofelor naturale

Asiguratorul german Munich Re a publicat un raport alarmant potrivit caruia catastrofele naturale, care au avut loc in primul semestrul din 2011, au provocat pierderi economice de 191 miliarde de euro, scrie „Le Monde”.

Actualul record al pierderilor provocate de furia naturii, dat publicitatii de compania de asigurari Munich Re, il depaseste pe cel din 2005, an in care au fost inregistrate pagube materiale de 158 de miliarde euro.

Raportul mai arata ca acumularea unor catastrofe naturale deosebit de severe a facut din 2011 un an al pagubelor materiale, fara precedent.

Cele mai multe pagube au fost cauzate, in acest an, de cutremurul din Japonia, din 11 martie, urmat de tsunami. Pierderea semestriala in sectorul asigurarilor a fost stabilita, in aceste conditii de catastrofa naturala, la 43,3 miliarde de euro, fiind de 5 ori mai mare decat media ultimilor 10 ani.

335 de catastrofe naturale, in primul semestru din 2011

Munich Re precizeaza ca primele semestre sunt in mod normal mai putin costisitoare decat urmatoarele, care sunt, adesea, afectate de uraganele din Atlanticul de Nord si de taifunurile din Pacific. In total, au fost inregistrate 335 de catastrofe naturale, in intreaga lume, in primul semestru al anului, fata de 390, in medie, in aceeasi perioada din ultimii 10 ani.

Cutremurul si tsunamiul din Japonia, 151 miliarde euro

Pierderile pricinuite de cutremurul si tsunamiul din Japonia au fost considerabile, cifrandu-se la 151 miliarde de euro. Pentru sectorul de asigurari, pierderile cauzate de aceasta dubla catastrofa naturala au totalizat 21,6 miliarde de euro si sunt socotite totusi mai mici decat cele inregistrate in 2005, in Louisiana, in urma uraganului Katrina.

Cutremurul din Noua Zeelanda a provocat pierderi de 14,3 miliarde de euro, suma pe jumatate asigurata.

Catastrofele naturale au fost numeroase si violente in primul semestru al acestui an, in special sub influenta fenomenului climatic La Nina, care a creat perturbari climatice puternice ce au provocat racirea Oceanului Pacific in zona Tropicelor.

La Nina si Yasi au facut ravagii

Cu 1.600 de tornade, inregistrate in primele 6 luni ale anului, primul semestru din 2011 a batut deja recordul la pagube, inregistrat in 2008, an in care, de asemenea, La Nina a facut ravagii.

Sudul si centrul Statelor Unite ale Americii a fost lovit de tornade deosebit de violente in aprilie si mai. La inceputul anului, Australia a fost victima unor inundatii fara precedent, in urma ciclonului Yasi care a iscat cea mai violenta furtuna din ultimul secol.

Mihaela Pavnutescu
 

spot_img

Ultimele știri