Padurea tropicala amenintata de pantofii de designer VEZI VIDEO

Toate produsele realizate din carnea sau pielea bovinelor sunt responsabile pentru defrisarea masiva a padurii tropicale, se arata intr-un studiu realizat de Greenpeace, preluat de The Telegraph. Motivul este simplu, cei mai multi copaci sunt taiati pentru a face loc terenurilor de pasunat (VEZI STUDIU).

Dupa o investigatie de trei ani, Greenpeace dezvaluie ca distribuitori cunoscuti ca Tesco, Sainsbury’s si Marks and Spencer au pe rafturi semipreparate ce contin carne de vita de la animale crescute pe terenuri defrisate ilegal in regiunea Amazonului. Marci cunoscute la nivel international ca Prada, Nike si Gucci, dar si companii de produse cosmetice ca Unilever si Colgate, folosesc piele sau seu de la aceleasi animale.

Chiar daca retailerii sustin ca nu primesc materie prima din regiuni afectate de defrisari, Greenpeace acuza companiile de investigatii superficiale in lantul de distibutie. Din acest motiv, ei fac apel la oameni sa refuze produsele acestora.

Raportul „Slaughtering the Amazon” arata ca trei companii importante, Marfrig, JBS si Bertin, cumpara un numar mare de bovine de pe pasuni amazoniene defrisate ilegal si alimenteaza principalii retaileri din Marea Britanie. Supermarketurile neaga acuzatiile.

„Suntem un cumparator minor al produselor din vita din Brazilia, iar furnizorii nostri ne-au asigurat ca toate produsele pe care ni le livreaza vin din sudul tarii, nu din biomul amazonian”, a declarat purtatorul de cuvant Unilever.

Greenpeace arata ca supermarketurile investigheaza doar pana la nivelul centrelor de procesare, fara sa detina informatii despre provenienta animalelor.

Defrisarile sunt responsabile pentru o cincime din emsiile de gaze cu efect de sera din atmosfera, iar Greenpeace avertizeaza ca protocolul pentru mediu ce ar putea fi semnat in decembrie la Copenhaga ar fi ineficient daca retailerii nu se responsabilizeaza fata de intreg lantul de distributie.

Pana in prezent, defrisarile operate pentru a face loc pasunilor au facut ca o cincime din padurea amazoniana sa dispara.

Foto: ladyeva.com.au

spot_img

Ultimele știri