Orașul italian Milano a înregistrat cea mai fierbinte zi din istorie

Oraşul Milano din nordul Italiei a înregistrat miercuri un nou record de temperatură medie zilnică, de 33 grade Celsius, cea mai fierbinte zi din istorie, în contextul în care un val de căldură care a început la jumătatea lunii august a atins apogeul, a anunţat Agenţia regională pentru protecţia mediului (ARPA), citată de Reuters.

A fost cea mai fierbinte zi de la momentul în care staţia Milano Brera a început să înregistreze temperaturile, în 1763.

Recordul precedent de temperatură medie zilnică din Milano era de 32,8 grade Celsius, stabilit la 11 august 2003.

Capitala Italiei, Roma, a înregistrat o temperatură record în iulie, de 41,8 grade Celsius.

Mare parte din sudul Europei a fost afectată de caniculă în această vară, situaţie care a alimentat incendiile, a determinat guvernele să emită avertismente referitoare la pericolele la adresa sănătăţii şi a perturbat vacanţelor multor turişti.

Potrivit ARPA, 23 şi 24 august au fost cele mai fierbinţi zile de vară de pe teritoriul regiunii Lombardia, care înconjoară Milano, mai multe oraşe înregistrând temperaturi maxime de peste 40 de grade Celsius.

Agenţia a adăugat că temperaturile „intense şi anormale” au afectat, de asemenea, Alpii italieni.

Totuşi, valul de căldură este pe cale să se încheie, a precizat agenţia, locul caniculei fiind luat de furtuni puternice şi de o scădere bruscă a temperaturilor cu până la 10-15 grade Celsius, la începutul săptămânii viitoare.

Citește și: Impactul schimbărilor climatice asupra agriculturii în România 

Furtunile severe au generat până la 70% din toate pierderile asigurate cauzate de catastrofe naturale în prima jumătate a anului

spot_img

Ultimele știri