OMV Petrom şi Enel X vor instala 10 staţii de reîncărcare pentru maşini electrice

OMV Petrom și Enel X România vor instala, în următoarele luni, în stațiile de distribuție a carburanților din rețelele OMV și Petrom, zece stații de încărcare rapidă pentru automobilele electrice.

Stațiile de reîncărcare rapidă vor fi instalate în stații de carburanți din rețeaua OMV și Petrom, acoperind o distanță de aproximativ 380 de kilometri pe drumurile principale din România, urmând a conecta orașe din estul, centrul și vestul țării. În acest fel, OMV Petrom și Enel X își continuă planurile pentru dezvoltarea rețelei de puncte de reîncărcare în România, încurajând mobilitatea rutieră a clienților prin intermediul vehiculelor electrice.

„Credem că răspunsul pentru ne voile de mobilitate ale clienților noștri este un mix care include carburanți și soluții alternative. Prin acest parteneriat, contribuim la dezvoltarea infrastructurii naționale de încărcare care să susțină tranzitul mașinilor electrice în România. Estimăm că, până la sfârșitul anului 2021, vor fi instalate în rețeaua noastră regională peste 40 de stații de încărcare pentru mașini electrice”, a spus Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea Downstream Oil.

Toate stațiile de reîncărcare pentru mașini electrice instalate în cadrul parteneriatului vor avea o putere disponibilă de minimum 50 kW, iar un ciclu de încărcare pentru 80% din capacitatea bateriei unui autovehicul se va putea efectua în aproximativ 25 de minute.

„Prin programele noastre de mobilitate electrică, ne-am propus să facilităm transportul electric oriunde în țară, într-un mod sustenabil. Tocmai de aceea, ne bucurăm să putem oferi utilizatorilor de vehicule electrice din România, prin intermediul acestui parteneriat, mai multă flexibilitate pentru nevoile lor de mobilitate, contribuind totodată la dezvoltarea infrastructurii de încărcare, la nivel de țară”, a declarat Marius Chiriac, CEO Enel X România.

OMV Petrom este prezent pe piața de distribuție de carburanți în România, Moldova, Bulgaria și Serbia, operând o rețea de 802 stații de alimentare sub mărcile OMV și Petrom.

Ponderea autoturismelor electrice și hibride noi în totalul pieţei auto locale s-a situat, în prima jumătate a acestui an, la 3%, conform datelor statistice oferite de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor.

Citeşte şi:

Anvelope speciale pentru mașini electrice, produse la Timișoara

Hidroelectrica vrea să realizeze o reţea de stații de încărcare pentru mașini electrice

spot_img

Ultimele știri