O substanta din ”Copacul minune” poate curata apa intr-un mod sustenabil si ieftin

O substanta naturala obtinuta din semintele ”copacului minune” ar putea purifica apa intr-un mod ieftin si sustenabil in tarile in curs de dezvoltare, unde peste un miliard de oameni nu au acces la apa curata, au anuntat oamenii de stiinta citati de Brightsurf.com, in publicatia de specialitate Langmuir.

Stephanie B. Velegol si colegii sai au explicat ca, pentru indepartarea microbilor cauzatori de boli si sedimentelor din apa, este nevoie de o tehnologie care nu este intotdeauna disponibila in tarile in curs de dezvoltare.

Pentru o abordare alternativa, Velegol si-a indreptat atentia catre Moringa oleifera, cunoscut si dupa denumirea de ”copacul minune”, care este crescut in regiunile ecuatoriale pentru mancare, medicamente traditionale si biocombustibili.

O serie de studii din trecut au dovedit ca o proteina din semintele Moringa poate curata apa, insa utilizzarea acestei abordari s-a dovedit prea scumpa si complicata. Prin urmare, echipa cercetatoarei Velegol si-a pus mintea la contributie pentru a dezvolta o modalitate mai usoara de utilizare a puterii semintelor.

Pentru a reusi acest lucru, ei au adaugat un extract din seminte ce contine proteina Moringa incarcata pozitiv, care se lipeste de sedimente si omoara microbii, de nisip incarcat negativ.

Rezultatul, denumit ”f-sand” (sand = nisip) s-a dovedit eficient la uciderea bacteriei E.coli si la indepartarea sedimentelor periculoase din mostre de apa.

”Rezultatele deschid posibilitatea ca f-sand sa ofer un proces simplu si sustenabil pe plan local pentru producerea apei de baut”, au explicat cercetatorii.

Foto: hendrycreekhideaway.com

Florin Tulbure

spot_img

Ultimele știri