Modă sustenabilă și accesorii home-deco, într-un nou spațiu dedicat produselor durabile

Modă sustenabilă: bucureștenii vor avea, începând de vineri, un spațiu dedicat produselor vestimentare, accesoriilor, cosmeticelor și produselor home-deco create din materiale sustenabile cu tehnici de producție prietenoase cu mediul și pielea.

România se va alinia astfel tendințelor din capitalele europene, iar Capitala României va găzdui, într-un singur loc produse cu impact redus asupra planetei: ALTRNTV, după cum  anunță inițiatorii proiectului.

Primii designeri care expun la ALTRNTVL: Atelier Merci, Bewise, Bianca Georgescu, Boobie Love, Deplin, Devla Accessories, GLOM, Huna, Katerini, Lailui, Ludic, OilRight, One shirt, Poartă-mă cu flori, Pottery Paw, Stycle, Wooba, YKO-YKO, potrivit unui comunicat de presă.

„Folosesc materiale ceramice durabile în timp, de exemplu porțelan și gresie, iar decorarea lor este realizată cu pigmenți și glazuri naturale, food-safe. Dacă un obiect se strică înainte de arderea finală, reciclez și refolosesc materialul”, Xantya Turcu, ceramistă, Pottery Paw.

ALTRNTV găzduiește o cafenea cu cafea de specialitate – ALT COFFEE, dar și o galerie – ALT GALLERY,  care prezintă lucrări realizate de artiști plastici dedicate textilelor și revalorificării lor prin tehnici de recycling și upcycling.

Primele lucrări expuse aparțin artistelor plastice Dorina Horătău,  conf. univ. dr. la Facultatea de Arte Decorative și Design, UNARTE cu lucrarea „SECOND-HAND COUTURE” și lucrarea Ștefaniei Truică, absolventă UNARTE realizată din jeans reciclat.

Deschiderea are loc vineri, 13 mai, ora 18:00, bd. Regina Elisabeta, nr. 26, parter. Spațiul se află într-o clădire care pentru mai bine de 100 de ani a fost cunoscută sub numele de Cinematograful Trianon-București și a fost redat publicului de echipa ALTRNTV, Oblic Studio, PAB Group și Artisan Coffee.

ALTRNTV este inclus în harta evenimentele și spațiilor alternative din București a Romanian Design Week, deschise publicului în perioada 13 – 22 mai.

Spațiul a fost amenajat folosind materiale cu impact redus asupra mediului: pardoseala folosită – Tarkett IQ Surface este realizată din material reciclat, sistemul de iluminat inteligent – Signify este gândit să eficientizeze consumul de energie, iar mobila este creată din lemn achiziționat din România, din sursă verificată.

ALTRNTV este un start-up social care descoperă și promovează designeri de produse sustenabile și donează integral profitul proiectelor umanitare ale asociației Merci Charity.

Ce înseamnă modă sustenabilă?

Modă sustenabilă înseamnă o mișcare și un proces de promovare a schimbării produselor de modă și a sistemului de modă către o mai mare integritate ecologică și justiție socială. Moda durabilă se referă la mai mult decât doar abordarea textilelor sau a produselor de modă. Se adresează întregului mod în care este produsă îmbrăcămintea, cine produce hainele și cât de lungă este durata de viață a acestora înainte de a ajunge la groapa de gunoi.

Adepții mișcării modei sustenabile cred că industria modei este o oportunitate de a acționa diferit, urmărind profit și creștere, dar creând totodată și valoare pentru societate.

Citește și: Carrefour lansează TEX Responsabil, o colecție de modă sustenabilă 

11 modalități simple prin care să nu mai creezi gunoi inutil

spot_img

Ultimele știri