Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Ministerul Mediului a supus dezbaterii publice actul normativ pentru instituirea INIS

Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile (MMDD) a supus dezbaterii publice proiectul de Hotarare privind instituirea infrastructurii nationale pentru informatii spatiale, acest document reprezentand transpunerea in legislatia nationala a Directivei 2007/2/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 martie 2007.

Implementarea acestei Directive va contribui la evitarea realizarii de date spatiale duplicat si va facilita schimbul de date intre institutiile administratiei publice centrale si locale. Directiva va acoperi o gama vasta de informatii spatiale, incepand cu informatiile cartografice de baza si mergand pana la denumirile geografice, unitatile administrative si informatii legate de mediu, cum ar fi emisii nocive, calitatea mediului, localizarea siturilor protejate etc.

Proiectul de act normativ prevede dezvoltarea Infrastructurii Nationale de Informatii Spatiale (INIS), bazata pe structuri specifice fiecarui minister implicat in elaborarea si tinerea la zi a hartilor digitale ale suprafetelor terestre in reprezentare locala, regionala si nationala precum si a indicatorilor privind starea mediului inconjurator, corelati cu indicatori structurali si statistici: retele de transport, hidrografie, populatie, parcele cadastrale etc.

"Realizarea si implementarea INIS va avea un impact pozitiv asupra mediului prin asigurarea informatiilor necesare factorilor de decizie in sensul implementarii politicilor comunitare din domeniul mediului si al politicilor sau activitatilor care pot avea un impact asupra mediului", se precizeaza in proiectul mentionat.

Potrivit documentului, INIS va influenta si mediul de afaceri prin promovarea accesului la datele spatiale ale institutiilor publice, private si a publicului larg si dupa caz, prin participarea directa sau indirecta cu servicii, date si alternative de sprijin ale acesteia.

Directiva INSPIRE trebuie transpusa in legislatia nationala pana la data de 15 mai 2009. Directiva 2007/2/CE privind stabilirea unei infrastructuri pentru informatii spatiale in Comunitatea Europeana (INSPIRE) a fost adoptata in luna martie 2007. Scopul Directivei este de a stabili norme generale destinate instituirii infrastructurii pentru informatii spatiale in sensul politicilor comunitare din domeniul mediului si al politicilor sau activitatilor care ar putea avea un impact asupra mediului.

INSPIRE este una din cele patru componente care vor asigura dezvoltarea initiativei Comisiei Europene si Agentiei Spatiale Europene ’Global Monitoring for Environment and Security’ (GMES). Obiectivul INSPIRE este constituirea si dezvoltarea insfrastructurii europene de date spatiale cu un geo-portal international, astfel incat unitatile administrative si cetatenii sa beneficieze de acces imbunatatit la informatii.

INSPIRE trebuie sa se bazeze pe Infrastructura Nationala de Informatii Spatiale (INIS) creata de catre fiecare stat membru si care este compatibila cu normele europene comune de aplicare.

spot_img

Ultimele știri