LA PAS Timișoara, promovarea sustenabilității în proiecte socio-culturale

De-a lungul anului 2022, asociația CRIES a derulat programul LA PAS / Slowing down, în cadrul „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”, urmărind promovarea unei culturi a sustenabilității, a unor principii echitabile și a unor valori umaniste în viața cotidiană și în proiecte socio-culturale, cu focus pe regiunea Vest.

Prin componentele programului: „LA PAS. Festival de Gastronomie Artizanală”, programul „Gustul ca patrimoniu”, „Educație pentru schimbare” și „LA PAS prin cartiere”, asociația CRIES a căutat un public complex, trans-generațional, format din operatori culturali, artiști, consumatori, producători artizanali și fermieri, profesori, părinți, tineri, autorități publice.

Dintre cele peste 380.000 de persoane informate în mediul online despre proiectele programului LA PAS Timișoara, 7000 de persoane au participat la Festival, 750 de elevi și 580 de părinți și membri ai familiei la programul educațional, 700 de persoane s-au alăturat „LA PAS prin cartiere” și peste 100 de persoane au beneficiat de programul „Gustul ca patrimoniu” în șapte orașe din țară. Peste 30.000 de persoane au urmărit demersurile la LA PAS din Germania, Italia, Marea Britanie, Austria, Franța, Statele Unite, Belgia, Danemarca și Spania.

Prin secțiunea Festival, CRIES a urmărit dezvoltarea unor instrumente de susținere a micilor producători, a artizanilor și a inițiativelor educaționale și culturale care valorizează patrimoniul gastronomic și meșteșugul tradițional ori durabil.

În programele „Educație pentru schimbare” și „LA PAS prin cartiere” s-au creat și aplicat instrumente de lucru privind aplicabilitatea practică în societate a unor valori cum sunt consumul responsabil, comerțul echitabil, reducerea risipei hranei, sau valori precum comunități incluzive, comunități tolerante, hrana ca patrimoniu imaterial. Au fost dezvoltate abordări inedite pentru valorificarea reperelor identitare ale comunității, existente în gastronomia și tradițiile locale prin continuarea programului „Gustul ca patrimoniu”, demarat de asociație în 2018.

Programul LA PAS este în primul rând un program de dezvoltare comunitară, care se subscrie unui set de principii, precum evitarea risipei de resurse (timp, cunoștințe, resurse materiale), promovarea economiei colaborative și solidare, urmărirea unui impact multidimensional și abordarea participativă.

spot_img

Ultimele știri