Jurnalul National: Harghita: Ciucanii, invitati sa mearga pe bicicleta

Fundatia pentru Parteneriat din Miercurea-Ciuc, finantatoare de proiecte de mediu, organizeaza, pentru al patrulea an consecutiv, diverse actiuni pentru Saptamina Mobilitatii Europene.

Astazi si duminica este programata o expozitie de biciclete vechi si noi, cu posibilitate de cumparare si, de asemenea, bicicletele defecte se vor putea repara chiar in Piata Cetatii din Miercurea-Ciuc. Tot la sfirsitul saptaminii va avea loc un concurs de ciclism, o drumetie pe Drumul Apelor Minerale, un concurs de orientare in oras, dar si o ora de fitness si miscare in centrul municipiului. Duminica, mai multe strazi din centrul orasului vor fi inchise circulatiei autovehiculelor, intre orele 8:30-18:00, actiunea avind scopul de a-i convinge pe oameni sa foloseasca mijloace de transport nepoluante. „Pe aceasta cale dorim sa adresam un apel catre cetatenii orasului nostru ca sa participe in numar cit mai mare la aceste evenimente sau pur si simplu sa aiba un comportament de protejare a mediului, in aceste zile si, pe cit posibil, sa se deplaseze folosind bicicleta sau mersul pe jos”, au spus reprezentantii Fundatiei pentru Parteneriat.

spot_img

Ultimele știri