Julianne Moore voteaza pentru produsele naturale adevarate

Actrita Julianne Moore si-a declarat sprijinul pentru proiectul companiei Burt’s Bees in colaborare cu Asociatia Produselor Naturale de a realiza Sigiliul Natural – un simbol care permite consumatorilor sa stie cu siguranta ce produse contin in proportie de cel putin 95% ingrediente naturale, informeaza Ecorazzi.

Julianne Moore a fost prima care a votat in favoarea acestei campanii. „Este dificil sa stii ce produse sunt cu adevarat naturale, mai ales in ce priveste produsele de ingrijire personala, intrucat multe produse de pe piata sustin ca sunt naturale, dar contin chimicale pe care am invatat sa le evit”, a declarat actrita.

Aceasta s-a declarat onorata sa faca parte din initiativa dezvoltata de Burt’s Bees si Asociatia Produselor Naturale, doua organizatii care ajuta consumatorii sa inteleaga ce e natural si ce nu e natural. „Prin realizarea unui Sigiliu Natural usor de recunoscut, noi putem sa ne dam seama mult mai usor in care produse putem sa avem incredere ca fiind naturale”, a mai declarat actrita.

Toti cei interesati de produsele naturale si care sprijina aceasta initiativa sunt invitati sa voteze pe site-ul companiei Burt’s Bees.

spot_img

Ultimele știri