Județul Mehedinți cumpără 31 de microbuze școlare electrice

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu, anunță că a semnat contractul pentru achiziția a 31 de microbuze electrice destinate transportului elevilor, împreună cu reprezentantul firmei care a câștigat licitația. Este vorba despre microbuze cu o autonomie de aproximativ 300 km, 16+1 locuri, dotate cu toate accesoriile de siguranță, inclusiv cele pentru copiii cu dizabilități.

Valoarea proiectului este de 28,3 milioane lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în valoare de 5,73 milioane lei.

În paralel, Consiliul Județean Mehedinți a depus o cerere de finanțare prin Ministerul Mediului pentru achiziția unei noi serii de 10 microbuze hibride care să vină în completarea celor 31.

“Vom achiziționa un număr de cel puțin 31 microbuze școlare, cu finanțare europeană, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență – Componenta C15: Educație, Investiția I10. Anterior acestui demers, Consiliul Județean Mehedinți a încheiat protocol cu un număr de 40 de primării din județ, eligibile pentru acest proiect, urmând ca mijloacele de transport să fie distribuite acolo unde primarii vor reuși să monteze stații pentru încărcate până la momentul în care le vom primi. Este vorba despre microbuze cu o autonomie de aproximativ 300 km, 16+1 locuri, dotate cu toate accesoriile de siguranță, inclusiv cele pentru copiii cu dizabilități. Pentru noi, principalul scop al acestui proiect este acela de a asigura condiții foarte bune de acces al copiilor în unitățile de învățământ și să scădem astfel, riscul de abandon școlar”, a transmis președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

Acesta afirmă că județul are o infrastructură rutieră foarte bună, urmare a investițiilor realizate în ultimii ani de Consiliul Județean Mehedinți și primăriile din județ și va avea și mijloace moderne de transport școlar.

”Am speranța că microbuzele vor fi livrate în scurt timp pentru ca elevii să se bucure de transport modern, prietenos cu mediul în ceea ce privește poluarea. În paralel, am depus o cerere de finanțare prin Ministerul Mediului pentru achiziția unei noi serii de 10 microbuze hibride care să vină în completarea celor 31. Cererea depusă este în evaluare și am speranța că vom obține finanțare! Profităm de toate oportunitățile pentru ca elevii din județul Mehedinți să ajungă la școală în condiții de confort și siguranță”, a mai spus președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu.

spot_img

Ultimele știri