HotNews: Castigatorii licitatiei pentru Cupru Min: Nu noi am creat probleme de mediu la Rosia Poieni, dar noi le vom rezolva

Castigatorii licitatiei pentru Cupru Min SA au ca obiective numirea unui management de top la exploatarea miniera si isi iau angajamentul de a nu se limita la a proteja mediul, sustinand ca vor investi pentru a repara si problemele din trecut: "Nu noi am creat probleme de mediu la Rosia Poieni, dar noi le vom rezolva", a declarat Mike Curtis, reprezentant al BayFront Capital Partners (banca de investitii care este unic actionar la Roman Copper Corp., compania canadiana care a castigat licitatia pentru Cupru Min SA), pentru publicatia canadiana Financial Post. De asemenea, Roman Copper Corp. si BayFront Capital subliniaza din nou faptul ca nu au nicio legatura cu oamenii de afaceri Stephen Roman si Frank Timis. Un purtator de cuvant al companiei canadiene declarase in premiera, vineri, pentru HotNews.ro, ca Frank Timis nu are nici o implicare in Roman Copper Corp.

"Suntem incantati sa fim parte a unuia dintre cele mai importante proiecte miniere din Romania, vom folosi expertiza la nivel de top si toate resursele pentru ca exploatarea miniera de la CupruMin sa fie la un standard inalt. Suntem incantati de faptul ca am achizitionat Cupru Min in urma unui dialog deschis si a unui proces de licitatie transparent", a declarat Mike Curtis, reprezentant al BayFront, pentru Financial Post.

"Avem un mare respect pentru cultura si traditiile din Romania si intentionam sa colaboram indeaproape cu comunitatile locale. Prioritatea noastra este sa finalizam numirea unui management de top si a unei echipe operationale. Aceasta echipa va colabora cu comunitatile din apropiere, inclusiv Lupsa si Abrud, precum si cu judetul Alba, si se va angaja pe deplin in viata sociala si culturala a regiunii", a adaugat acesta.

Reprezentantul Bayfront Capital Partners spune ca un alt obiectiv este o crestere semnificativa a productiei minei, lucru care ar duce la cresterea numarului locurilor de munca si imbunatatirea conditiilor de munca la mina.

In plus, comunitatile locale ar urma sa beneficieze de infrastructura consolidata si de alte beneficii economice si sociale.

Citeste mai mult pe hotnews.ro
 

spot_img

Ultimele știri