Guvernele din UE, criticate pentru modul in care transpun legislatia privind eficienta energetica

Deputatii europeni dezaproba faptul ca multe guverne ale Statelor Membre nu au acordat prioritate transpunerii complete si rapide a legislatiei privind eficienta energetica si respectarii acesteia, in pofida discursurilor nenumarate pe tema contracararii schimbarilor climatice si a reducerii importurilor de energie in Uniunea Europeana, informeaza Parlamentul European.

Institutia sprijina Planul de Actiune al Comisiei Europene privind Eficienta Energetica, insa deplange lipsa de masuri concrete in Statele Membre. Deputatii considera ca obiectivul imbunatatirii eficientei energetice cu peste 20 la suta pana in 2020 "este realizabil din punct de vedere economic si tehnic" si cer progrese in aplicarea actiunilor respective programate de Comisie in 2007.

Raportul, realizat de Fiona Hall (ALDE, UK), a fost adoptat cu 592 voturi pentru, 26 impotriva si 30 abtineri. Documentul noteaza in special lipsa considerabila de informatii simple si accesibile si a sprijinului organizational privind eficienta energetica, in situatii ce pot aparea brusc (de exemplu, in cazul defectarii unui aparat electromenajer sau a unui alt echipament) sau care pot fi legate de anumite ocazii (de exemplu, schimbarea domiciliului).

Deputatii Europeni considera ca neglijarea nevoilor practice ale cetatenilor duce la subminarea proiectelor de eficienta energetica. Ei subliniaza, prin urmare, importanta acordarii de ajutoare concrete.

Parlamentarii cer Comisiei sa ridice de la trei la suta la minimum cinci la suta proportia finantarii prin fonduri structurale si de coeziune care ar trebui alocate imbunatatirii eficientei energetice in locuintele existente, si sa incurajeze Statele Membre sa le utilizeze intr-o masura cat mai mare in acest scop.

Parlamentul incurajeaza autoritatile regionale si locale sa incheie parteneriate stranse cu agentiile regionale pentru energie, pentru a imbunatati structurile de formare profesionala pentru tehnicienii si specialistii care lucreaza in sectoarele conexe. Deputatii accentueaza necesitatea inmultirii retelelor coordonate de actori locali pentru a raspandi cele mai bune practici in domeniul eficientei energetice in regiunile mai slab dezvoltate.

spot_img

Ultimele știri