Green Report prezintă juriul care va premia cele mai importante proiecte de sustenabilitate din România

Green Report prezintă juriul primei ediții a Galei Green Report, eveniment care își propune să recunoască și să premieze meritele locale ale companiilor, autorităților și persoanelor publice în lupta împotriva amenințărilor globale de mediu.

Juriul Galei Green Report reunește specialiști cu nivel înalt de credibilitate și competență profesională în domeniul sustenabilității care vor evalua proiectele înscrise și vor desemna cele mai performante inițiative cu impact pozitiv real asupra mediului: Ramona Jurubiță, Country Managing Partner, KPMG în România, Andreea Mitiriță, Partener, Consultanță Fiscală, PwC România, Marius Brînzea, Director Strategie, Reciclad’OR, Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România, Conf.univ.dr. Alexandra Zbuchea, Prodecan, Facultatea de management, SNSPA, Mihai Moia, Director Executiv al Asociatiei pentru Promovarea Eficientei Energetice în Cladiri – ROENEF în România, Daniel Mîrlea, Vicepreședinte Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA, Zoltán Gergely Nagy, Vicepreședinte Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA, Gabriel Șerban, membru senior Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA.

Cele 12 premii ale Galei Green Report 2021 sunt:

  • Excelență în finanțarea proiectelor de mediu
  • Excelență în economie circular
  • Excelență în eficiență energetică
  • Excelență în gestionarea consumului de apă
  • Excelență în inovație de mediu
  • Excelență în proiecte de biodiversitate
  • Excelență în campanii de mediu
  • Excelență în transport sustenabil
  • Excelență pentru orașe sustenabile
  • Excelență în agri-food
  • Excelență în leadership de mediu
  • Premiul Green Report pentru fotografie de mediu

Premiul Green Report pentru fotografie de mediu va fi jurizat de către cei trei membrii ai consiliului director FORONA – Organizația Fotografilor de Natură din România.

Companiile își pot  înscrie proiectele lor de succes în competiția pentru premiile Galei Green Report  până pe  31 octombrie 2021, AICI.

Ramona Jurubiță,Country Managing Partner, KPMG în România

„Avantajul, atunci când discutăm despre o prioritate globală precum creșterea sustenabilă a planetei, este că ai criterii de comparație: de la Administrații Prezidențiale care ignoră schimbările climatice, cum a fost cazul administrației Trump, la programe de stat performante în reducerea emisiilor de carbon și dezvoltarea sistemelor economice verzi și curate, cum este cazul Elveției sau al țărilor nordice. La rândul nostru, vrem să facem diferența. Participarea KPMG România la Gala Green Report este și o formă de recunoaștere a unui capital simbolic care s-a construit în jurul acestui eveniment în ultimii 15 ani.

Tema de anul acesta, „Al 12-ea ceas”, e într-adevăr un semnal pentru cooperare și ajutor în vederea salvării resurselor naturale care confruntă un scenariu de raritate. Totodată, oriunde te uiți pe harta geopolitică a lumii, eforturile de stat și private pentru salvarea mediului sună, deseori, a utopii pentru mediu. Prin urmare, considerăm că Gala Green Report apreciază în mod real programe de eficiență energetică și inițiative de responsabilitate socială fără a supralicita sau a subestima eforturile și rezultatele competitorilor. Formatul Galei este, în același timp in linie cu strategia KPMG în România: faptul că sunt premiate atât inițiative de stat cât și private, atât autorități cât și organizații din mediul de afaceri, ne arată că fără intensificarea parteneriatului dintre public și privat, orice inițiativă green sfârșește prin a fi cel mult o maculatură ambițioasă. Gala Green Report e un mecanism de feedback excelent pentru toți cei care înțeleg că sustenabilitatea implică un mediu sănătos, industrii decarbonizate și agenți economici mai virtuoși în acțiunile lor ecologice”, spune Ramona Jurubiță.

Andreea Mitiriță, Partener, Consultanță Fiscală, PwC România

”Sunt onorată să fac parte din juriul care va premia proiectele de succes în domeniul sustenabilității din România, la inițiativa Green Report. Politicile de mediu, sociale și de guvernanță corporativă (ESG) vor remodela economia globală în următorii ani și vor influența strategiile, performanța și succesul companiilor. Pandemia globală a crescut gradul de conștientizare  față de problemele sociale și de mediu și, sub presiunea autorităților, investitorilor, consumatorilor și angajaților, companiile trebuie să se implice proactiv și să construiască o societate echitabilă și sustenabilă”, a declarat Andreea Mitriță.

Marius Brînzea, Director Strategie, Reciclad’OR

„Din nefericire, astăzi supra-producția, supra-consumul și supra-tranzacționarea au atins un nivel alarmant, punând în pericol întreaga sustenabilitate a planetei. Conform statisticilor, consumul de resurse naturale în anul 2021 este cu 50% mai rapid decât rata de înlocuire a acestora. Și asta spune multe despre situația delicată în care ne aflăm și dramatismul perspectivelor despre viitor. Depășirea unui asemenea moment critic în istoria umanității este posibilă doar prin dezvoltarea și implementarea unor practici de economie circulară în toate domeniile de activitate. Punerea în practică a principiilor economiei circulare este însă o reala provocare pentru toți constituenții mediului de afaceri.

În aceste circumstanțe, puterea exemplului și efortul colectiv vor juca un rol fundamental în tranziția către o economie circulară. Prin premierea unor proiecte care adresează sustenabilitatea și economia circulară, Gala Green Report promovează proiecte sustenabile care, din perspectiva aplicabilității și specificității naționale, pot reprezenta o reala sursă de inspirație pentru toți cei interesați. Multiplicarea unor proiecte ca cele nominalizate și premiate în cadrul galei va contribui la acelerarea tranziției către o economie circulară. Având în vedere natura și diversitatea celor 12 tipuri de proiecte supuse jurizării, Gala Green Report prezintă publicului larg, efortul colectiv concret și tangibil depus de către companii, autorități ale statului, instituții financiare, organizații non-profit, întreprinderi sociale și consumatori”, spune Marius Brînzea.

Laura Ciobanu, Manager, Schimbări Climatice și Sustenabilitate, EY România

„Cred că astăzi sustenabilitatea a devenit un imperativ. Este singura opțiune. Nu putem da timpul înapoi, însă putem acționa în prezent. Deja nu mai vorbim despre un viitor îndepartat. Suntem cu toții martori la efectele devastatoare ale schimbărilor climatice și nu putem părăsi planeta pentru a-i acorda o perioada de refacere. Suntem aici. Și încă putem face schimbări pozitive. Avem alternative sustenabile și mă bucur să observ că o schimbare activă deja începe să aibă loc în jurul nostru. De aceea, efortul companiilor de a deveni sau de a se menține sustenabile este esențial în tot acest proces și cred că trebuie să le recunoaștem meritele și să le facem cunoscute reușitele, care cu siguranță pot deveni exemple de urmat pentru toți actorii implicați.

Pe lângă eforturile pe care le face pentru a deveni o organizație mai sustenabilă, echipele EY dezvoltă un nou set de soluții globale pentru clienții EY, menite să îi ajute pe aceștia în propria evoluție spre sustenabilitate. Soluțiile se vor concentra asupra sustenabilității bazate pe valoare, sprijinindu-i astfel să valorifice oportunitățile comerciale legate de sustenabilitate și decarbonizare, în același timp protejând și creând valoare”, a spus Laura Ciobanu.

Conf.univ.dr. Alexandra Zbuchea, Prodecan, Facultatea de management, SNSPA

„Sunt onorată de invitația de a face parte din această nouă inițiativă. Cred că aceasta va stimula excelența în domeniul sustenabilității, va contribui la creșterea impactului pozitiv asupra mediului în România. Proiectele / campaniile participante vor contribui la stimularea bunelor practici. Recunoașterea și promovarea organizațiilor sustenabile contribuie, treptat, și la educarea publicului și la creșterea exigențelor acestuia. Astfel se poate iniția un mecanism de sprijin și accelerare a inițiativelor și practicilor sustenabile.

La nivel european se fac pași rapizi spre implementarea Green Deal. În Romania acest lucru pare mai degrabă un deziderat. Această Gală poate contribui nu numai la conștientizarea problemelor cu care ne confruntăm ci și la evidențierea progreselor realizate, fie la nivel organizațional, fie la nivel mai mare – cu impact consistent asupra unor comunități și regiuni”, a declarat Alexandra Zbuchea.

Mihai Moia, Director Executiv al Asociatiei pentru Promovarea Eficientei Energetice în Cladiri – ROENEF în România

„Sunt onorat să primesc responsabilitatea jurizării celor mai importante proiecte din domeniul protecției mediului derulate la nivel național. Este foarte important ca cele mai bune proiecte să fie diseminate și, pe cât posibil, replicate la scara largă”, spune Mihai Moia.

Daniel Mîrlea, Vicepreședinte Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA

„Am acceptat propunerea de a face parte din acest juriu, tocmai pentru că, încă de la începuturile mele fotografice, am dorit, ca prin intermediul fotografiei de natură să pot ajuta la conservarea biodiversității, a ecosistemelor, a diferitelor specii, a naturii propriu-zise. De-a lungul ultimilor ani, am avut șansa de a fi parte din proiecte de conservare și am putut observa ce impact poate avea fotografia și ce mult poate schimba traiectorii. Din punctul meu de vedere, trăim niște vremuri în care putem ajuta mult fiind responsabili și, mai ales, implicându-ne activ pentru a ne proteja mediul înconjurător. Astfel, nu contează dacă ești fotograf amator sau profesionist, aparatul tău de fotografiat sau chiar telefonul pot fi uneltele tale prin care poți comunica un mesaj sau poți ajunge mai ușor la o comunitate locală”, a declarat Daniel Mîrlea.

Zoltán Gergely Nagy, Vicepreședinte Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA

„Motto-ul meu este „Nu poți proteja ceea ce nu cunoști”, deci consider fotografia de natură și acest concurs util în promovarea valorilor naturale, în conștientizarea problemelor, în transmiterea rezultatelor științifice spre un public mai larg. Sunt sigur că evenimentele dedicate fotografiei de mediu, fie ele concursuri, expoziții sau prezentări, ajută în popularizarea acestui gen, și stârnesc creativitatea și curiozitatea față de mediul înconjurător. Sper că prin efortul nostru, al juriului, vom reuși să punem bazele unui concurs pe termen lung, unde vor fi premiate imagini valoroase, viziuni proaspete asupra naturii și a relației om-natură în România”, spune Zoltán Gergely Nagy.

Gabriel Șerban, membru senior Organizația Fotografilor de Natură din România-FORONA

„Este greu să faci pe cineva să îi pese de ceva ce nu a văzut niciodată. Nu ne miră așadar lipsa de interes asupra mediului înconjurător în contextul în care ne-am îndepărtat de natură gradat de-a lungul vremii până la punctul de a ne separa aproape total de ea. Totuși, această legătură ancestrală nu a dispărut și o putem vedea adesea reînviată atunci când omul prin excelență urban și trăind printre betoane ia din nou, fie și pentru scurtă vreme, contact cu lumea naturală. Adeseori chiar și o imagine poate fi de ajuns. E un moment când privitorul se extrage din graba zilnică și se transpune. Aici intervine fotograful de wildlife, care dincolo de plăcerea proprie de a fi alături de viețuitoare, are într-un fel, datoria de a împărtăși, de a aduce înapoi printre oameni poveștile sălbăticiei”, a declarat Gabriel Șerban.

spot_img

Ultimele știri