Germania a adoptat Legea climei ce vizează neutralitatea climatică până în 2045

Parlamentul Germaniei a adoptat joi noua lege privind protecţia climei, care prevede reguli mai stricte şi stabileşte obiectivul ca ţara să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2045, cu cinci ani mai devreme decât era prevăzut iniţial.

Legea a fost adoptată cu 352 de voturi pentru, 290 împotrivă şi 10 abţineri.

”Vrem să trăim fără emisii de dioxid de carbon în 2045, vrem să avem o economie neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon şi vrem să fim mobili”, a declarat ministrul german al mediului, Svenja Schulze, în timpul dezbaterii.

Priorităţile principale trebuie să fie extinderea utilizării energiilor regenerabile şi modernizarea infrastructurii, a spus ea.

Noua legislaţie stabileşte, de asemenea, obiective pe cinci ani în vederea atingerii neutralităţii climatice. În prezent, Germania trebuie să reducă emisiile de dioxid de carbon cu cel puţin 65% faţă de nivelurile din 1990 până în 2030 şi cu 88% până în 2040.

Legislaţia este răspunsul guvernului la o hotărâre judecătorească fără precedent de la sfârşitul lunii aprilie, care a cerut ca Germania să împartă sarcina reducerii emisiilor între generaţiile mai în vârstă şi cele mai tinere.

Curtea Constituţională a hotărât că legile ţării privind protecţia climei nu sunt suficient de extinse.

spot_img

Ultimele știri