GBI 2011: Cele mai responsabile companii din Romania vor fi premiate astazi

Cele mai responsabile companii fata de mediu vor fi premiate astazi in cadrul Galei Green Business Index (GBI). 

GBI reprezinta recunoasterea publica a eforturilor de responsabilizare fata de mediu a companiilor din Romania si reflecta gradul de deschidere a mediului de afaceri autohton fata de economia verde. 

La gala vor participa reprezentanti ai mediului de afaceri din Romania, autoritati publice si ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, care va acorda premii companiilor castigatoare ale editiei 2011. 

GBI este un proiect realizat de Asociatia Green Revolution, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Padurilor. Evenimentul are loc astazi, incepand cu ora 16.00, in Parcul Herastrau, zona Pescarus. 

7 categorii sustenabile

Grija companiilor fata de mediu si resursele naturale a fost masurata prin intermediul unui chestionar. Companiile s-au putut inscrie voluntar si gratuit in oricare dintre cele sapte categorii din GBI: dezvoltare sustenabila, impact asupra mediului, transport, utilizarea resurselor, cladiri verzi, achizitii verzi si deseuri.

Datele furnizate de companiile romanesti au fost colectate, procesate si centralizate intr-un clasament. In urma analizei efectuate de experti independenti a rezultat „Topul 10” al celor mai responsabile firme.

Raluca Petrescu

Cititi si:

GBI 2011: Majoritatea companiilor au surse proprii de alimentare cu caldura

GBI 2011: 46% dintre companii respecta in totalitate Strategia de Dezvoltare Sustenabila
 

spot_img

Ultimele știri