Gardianul: Scafandrii din PSD, scosi la curatenie in raul Dambovita

Tinerii social-democrati cu aptitudini de scafandru au participat, ieri, la o actiune de amploare privind curatarea raului Dambovita, in zona Piata Unirii din Capitala, in colaborare cu organizatia de tineret a Partidului Initiativa Nationala (PIN). Potrivit liderului TSD, Nicolae Banicioiu, aceasta este o prima actiune de curatare a raului Dambovita, dintr-o serie care va continua si care se deruleaza cu sprijinul Apelor Romane, dar si cu cel al Autoritatii Nationale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare, al carui vicepresedinte – Ramiro Angelescu – face parte din randurile TSD, el insusi scafandru si coordonator al unei scoli de scafandri. Liderul TSD a mai spus ca actiunea nu are tenta politica, ci are doar scopul de a-i convinge pe politicieni si pe cetateni ca protectia mediului este unul din cele mai importante lucruri. “In timp ce alti tineri politicieni isi propun legalizarea drogurilor, tinerii normali din Romania isi propun un oras mai curat”, a mai spus Banicioiu. La randul sau, presedintele PIN, Lavinia Sandru, a reamintit de buna colaborare pe care o are cu TSD, amintind in acest context si de protocolul de parteneriat incheiat cu candidatul PSD pentru Parlamentul European Daciana Sarbu. “Sper ca, in scurt timp, ecologia sa fie un drog greu, de care nu mai poate scapa nimeni. Vazut din afara, gestul nostru este ca o tentativa de a incalzi cu o lumanare Marea Neagra, dar nu in acest fel trebuie sa privim o astfel de initiativa”, a afirmat Lavinia Sandru. Echipa de scafandri a colectat din Dambovita zeci de saci de deseuri.
 

spot_img

Ultimele știri