Franța interzice folosirea plasticului ca ambalaj pentru majoritatea fructelor și legumelor

Franța a interzis folosirea materialelor plastice pentru ambalarea majorității fructelor și legumelor, restricțiile intrând în vigoare de la 1 ianuarie.

Guvernul condus de Jean Castex a adoptat noi reglementări menite să elimine treptat plasticul de unică folosință, pe măsură ce problema deșeurilor se agravează la nivel global, scrie aljazeera.com.

Conform noilor reguli, prazul și morcovii, roșiile și cartofii, merele, perele și alte aproximativ 30 de articole nu mai pot fi vândute în plastic. În schimb, ele pot fi ambalate în materiale reciclabile.

Plasticul va fi în continuare permis pentru fructele mai fragile, cum ar fi fructele de pădure și piersicile, dar urmează să fie eliminat treptat în următorii ani.

Revistele și alte publicații vor trebui, de asemenea, să fie expediate fără ambalaj de plastic, iar restaurantele fast-food nu vor mai avea voie să ofere copiilor jucării din plastic gratuite.

Mai târziu în acest an, în spațiile publice se vor introduce fântâni cu apă pentru a reduce utilizarea sticlelor de plastic.

Guvernul spune că noua reglementare va elimina aproximativ 1 miliard de deșeuri de plastic pe an.

Unele critici ridicate au fost însă acelea cu privire la siguranța alimentară, mai ales pe timpul pandemiei de COVID-19.

La rândul său, industria de ambalaje din Franța a declarat că este consternată de noile reguli, în special de interzicerea utilizării materialelor plastice reciclate. „Nu am fost niciodată consultați”, s-a plâns Laurent Grandin, șeful Asociației Interfel, sectorul fructe și legume. El a declarat agenției de presă AFP că costurile sunt „insurmontabile” pentru companiile mici care ar trebui să continue să folosească plastic pentru a proteja exporturile, în special către Regatul Unit, un client important pentru merele franceze.

Elipso, o asociație care reprezintă producătorii, a declarat într-un comunicat că are firme clienți „care vor trebui să își înceteze activitatea de ambalare a fructelor și legumelor, deși lucrează la alternative care folosesc mai puțin plastic sau plastic reciclat de câțiva ani”.

Citește și: Statele Unite sunt cel mai mare producător de deșeuri din plastic din lume

Peste 3.700 de tone de plastic plutesc în Mediterana

Raport: România și Bulgaria s-ar putea transforma în depozite de deșeuri din plastic provenite din UE 

spot_img

Ultimele știri