Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Forumul ONG-urilor de la Marea Neagra in capitala

Forumul Organizatiilor Neguvernamentale din regiunea Marii Negre va fi organizat, in perioada 31 octombrie-2 noiembrie, la Bucuresti, sub genericul "E timpul sa ne cunoastem – It’s time to meet", de catre Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare (FOND), cu sprijinul Ministerului Afacerilor Externe, informeaza Rompres.

La deschiderea evenimentului, care va reuni reprezentantii a peste o suta de organizatii si think tank-uri din regiunea extinsa a Marii Negre, institutii donatoare guvernamentale si neguvernamentale, analisti si jurnalisti, vor participa ministrul Afacerilor Externe, Lazar Comanescu, precum si comisarul european pentru Multilingvism, Leonard Orban, si seful Misiunii ONU la Bucuresti, Jan Sorensen.

Forumul isi propune sa faciliteze colaborarea si dialogul dintre ONG-urile din aceasta regiune, in vederea cresterii capacitatii lor de implicare in rezolvarea problemelor socio-economice din statele de provenienta, se mentioneaza in comunicat. Subiectele abordate in cadrul lucrarilor forumului vizeaza problemele specifice sectorului neguvernamental din aceasta zona, contextul general politic si economic al regiunii Marii Negre, cat si analiza unor modele si experiente de succes de cooperare in domeniile social, drepturile omului, democratie si buna guvernare, precum si cel al mediului inconjurator.

"Ministerul Afacerilor Externe saluta aceasta initiativa a societatii civile, care isi fixeaza ca obiectiv analizarea mizelor trasate de Uniunea Europeana prin Sinergia Marii Negre si reflectia asupra politicilor europene ce ar putea fi adoptate pe viitor cu privire la aceasta regiune", se arata in comunicat. Forumul va fi organizat si cu sprijinul Black Sea Trust for Regional Cooperation, Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare si Central and Eastern Trust for Civil Society.

spot_img

Ultimele știri