Finanțare de 426 milioane de lei pentru susținerea activității operaționale a Sistemului de Garanție-Returnare

Compania RetuRO Sistem Garanție Returnare (SGR) a obținut o finanțare în valoare de 426 milioane de lei pentru implementarea proiectului de economie circulară la nivel național. Proiectul, esențial pentru atingerea țintelor de colectare și reciclare la care România s-a angajat în fața Uniunii Europene, vizează recuperarea și reciclarea a peste 6 miliarde de ambalaje anual, integrând o schemă de stimulare financiară a returului ambalajelor.

Pachetul de finanțare cuprinde un credit de investiții în valoare de 343 milioane de lei (69 milioane de euro) acordat pe o perioadă de 5 ani și un credit pentru capital de lucru de 83 milioane de lei (16,7 milioane de euro) cu o durată de 2 ani.

„Această finanțare verde este una dintre cele mai importante tranzacții de acest fel acordate până acum în România, fiind încheiată în timp record, cu sprijinul tuturor părților implicate. Privim cu mare încredere acest parteneriat, care cu siguranță va aduce un impact pozitiv în tranziția României către o economie verde”, a declarat Mihaela Bîtu, CEO, ING Bank România.

Împrumutul integral privat obținut de RetuRO va susține activitatea operațională a Sistemului de Garanție-Returnare, ce include crearea și operarea centrelor regionale, unde se vor asigura numărarea, sortarea și pregătirea pentru reciclare a ambalajelor returnate.

„Odată cu obținerea acestui împrumut verde suntem cu un pas mai aproape de implementarea Sistemului Garanție-Returnare în România. Acest moment reprezintă un alt pas uriaș pentru că asigurarea bugetului pentru funcționarea unui proiect de o așa anvergură nu a fost o misiune ușoară. Vorbim despre cel mai mare proiect de economie circulară din țară, care nu doar că va transforma România într-o țară mai curată și responsabilă, ci va conduce și spre schimbări de mentalitate și comportament pe termen lung, atât la nivel personal, civic, cât și la nivel economic și al mediului de afaceri. De aceea a fost important pentru noi să găsim o instituție financiară cu care să împărtășim aceeași viziune și să găsim cele mai convenabile condiții pentru finanțarea unui viitor verde. Dincolo de implicațiile financiare, acest parteneriat între RetuRO și ING reprezintă un semn al încrederii și sprijinului de care orice business aflat la început de drum are nevoie”, a subliniat Gemma Webb, CEO RetuRO Sistem Garanție Returnare.

Ce este Sistemul de Garanție-Returnare?

Sistemul de Garanție-Returnare reprezintă un circuit complet pe care ambalajele din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 litri și 3 litri inclusiv, urmează să îl parcurgă pentru a fi recuperate și refolosite. Astfel, începând cu 30 noiembrie, prețul băuturilor comercializate va include o garanție în valoare de 0,50 lei pentru fiecare ambalaj eligibil. Ulterior, clienții vor putea recupera valoarea garanției prin returul ambalajelor la orice punct de colectare pus la dispoziție de comercianți, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal, chiar dacă respectivul produs a fost cumpărat din altă locație.

RetuRO Sistem Garanție Returnare este o companie înființată de către un consorțiu format din trei acționari privați – Asociația Berarii României pentru Mediu, Asociația Producătorilor de Băuturi Răcoritoare pentru Sustenabilitate și Asociația Retailerilor pentru Mediu – și un acționar public, statul român, prin autoritatea centrală de mediu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Sistemul de Garanție-Returnare din România reprezintă un model de bune practici la nivel global prin parteneriatul dintre producători, comercianți și statul român în cadrul RetuRO.

RetuRO funcționează pe baza principiului not-for-profit, ceea ce înseamnă că eventualul profit realizat în urma colectării de ambalaje va fi reinvestit, exclusiv, în dezvoltarea Sistemului Garanție-Returnare. Compania a fost desemnată, prin lege, administrator al sistemului în 2022, singurul obiectiv fiind asigurarea funcționării optime a acestui sistem.

În ultimul an, RetuRO a făcut progrese semnificative în configurarea unor segmente cruciale pentru desfășurarea activității, precum resurse umane, logistică, IT sau finanțare. Gemma Webb a fost numită în rolul de CEO și Președinte al Directoratului RetuRO Sistem Garanție Returnare în luna noiembrie a anului trecut și a fost primul angajat al companiei. Formarea unei echipe de profesioniști și asigurarea bugetului companiei au reprezentat prioritățile acesteia din ultimele luni.

RetuRO va asigura transparență asupra cantităților de ambalaje pentru băuturi puse pe piață și returnate de consumatori, contribuind la dezvoltarea durabilă a României, prin gestionarea responsabilă a deșeurilor de ambalaje, în vederea atingerii țintelor de reciclare asumate de țara noastră în fața Uniunii Europene.

Finanțarea proiectului a beneficiat de puternică implicare și sprijin din partea producătorilor Bergenbier (Molson Coors), Coca-Cola HBC, Heineken, Maspex, PepsiCO, United Romanian Breweries Bereprod (Tuborg), Ursus Breweries (Asahi Europe & International).

Citește și:

Majoritatea românilor așteaptă implementarea SGR

spot_img

Ultimele știri