Evenimentul Zilei: Scoala de eco-soferi

Suedezii invata conducerea economica pentru a proteja mediul si portofelul.Suedia, tara de provenienta a producatorilor de masini Volvo si Saab, a hotarat sa contribuie intr-un mod inedit la stoparea procesului de incalzire globala care afecteaza planeta. De la sfarsitul anului trecut, cei care vor sa obtina permis auto trebuie sa dea dovada ca au aptitudini pentru a conduce „ecologic”, relateaza Reuters. Cei care vor sa obtina permis pentru conducerea motocicletelor si a camioanelor vor fi supusi unui test similar, de la 1 aprilie.

Practic, acestia trebuie sa dovedeasca faptul ca stiu sa conduca economisind 10% din combustibilul pe care l-ar folosi un sofer care nu are astfel de cunostinte. Initiativa vine in contextul in care Suedia urmeaza sa-si anunte in toamna tinta de reducere a emisiilor de dioxid de carbon. Sofatul ecologic ar putea contribui la reducerea emisiilor de dioxid de carbon generate de transporturi.

O lectie de sofat ecologic

Instructorul auto Lars Rembjer preda de cinci ani la scoala sa din Stockholm tehnici de conducere prietenoase cu mediul inconjurator. Mottoul dupa care Rembjer se conduce este: „Gandeste intai!”. De altfel, potrivit lui, aceasta este si cheia sofatului ecologic. Cu alte cuvinte, inainte sa porneasca motorul, conducatorul auto trebuie sa-si faca in minte un „plan de bataie”.

Lars Rembjer a enumerat principalele puncte pe care un sofer trebuie sa le aiba in vedere. Acesta trebuie sa foloseasca motorul pentru incetinirea vehiculului inainte de a apasa frana, sa foloseasca treapta maxima de viteza corespunzatoare regimului de deplasare si sa evite pe cat posibil accelerarea agresiva.

„Nu trebuie sa pornesti motorul imediat, dar trebuie sa termini toate pregatirile. Sa bagi masina in viteza, sa lasi frana de mana si sa te uiti putin in jurul tau. Abia apoi se porneste motorul”, a explicat acesta. In cei cinci ani in care a predat aceasta metoda, Rembjer nu a intalnit nicio urma de reticenta din partea cursantilor. Metoda lui pare sa fie imbratisata in special de tineri, care ajung sa-si dojeneasca parintii pe motiv ca nu stiu sa conduca intr-un mod care sa nu afecteze considerabil mediul.

DESCHIZATOARE DE DRUMURI

Suedia, urmata de tarile europene

Tarile europene manifesta din ce in ce mai mult interes pentru metoda suedeza de sofat ecologic, potrivit unui oficial al Administratiei Suedeze a Drumurilor, Per-Olof Nilsson. Totodata, acesta a precizat ca exista un interes deosebit mai ales din partea firmelor de transport, care ofera deja soferilor informatii despre modalitatile in care ar putea reduce consumul de combustibil.

Metoda propusa de suedezi asigura o economie de combustibil de aproape 10 procente, cu costuri practic inexistente. In plus, constituie un avantaj evident si pentru sofer. „Pot economisi foarte multi bani, iar in acelasi timp, prin reducerea emisiilor, noi obtinem un mediu inconjurator mai bun. Sofatul ecologic reprezinta viitorul, pentru ca nu exista decat castigatori”, a declarat Nilsson.

Pentru mai multe informatii vizitati Evenimentul Zilei

spot_img

Ultimele știri