Europa pierde bani din proasta amplasare a fermelor solare și eoliene

Europa ar putea să economisească 100 de miliarde de dolari prin instalarea panourilor solare în țările însorite și a fermelor eoliene în locurile unde vântul bate puternic, dar pierde bani pentru că-și alege locuri nepotrivite pentru producerea energiei regenerabile, se arată într-un raport al World Economic Forum (WEF), prezentat la Forumul economic global de la Davos.

 

 

Raportul, întocmit de compania de consultanță Bain, mai arată că alte 40 de miliarde ar putea fi salvate printr-o coordonare transfrontalieră mai bună a surselor de energie de la soare și de vânt, cât și prin instalarea unor cabluri cu o mai mare putere de alimentare. Spre exemplificare, raportul WEF susține că, deși Spania obține cu 65% mai multă energie solară cu 65% decât Germania (1.750 de kW/h/mp/pe an comparativ cu 1.050 kW/mp/an), aceasta din urmă are cu 600% mai multe panouri fotovoltaice instalate.

În plus, cu toate că Spania are mai puțin vânt decât țările din nordul Europei, ea deține o putere instalată de 23 GW în eolian. ”O astfel de dezvoltare suboptimală a resurselor de soare și vânt a costat Europa aproximativ 100 de miliarde de dolari, mai mult decât ar fi investit orice țară europeană în energii regenerabile”, se subliniază în raport.

Raportul WEF specifică și faptul că în Europa au fost instalați, în ultimii cinci ani, mai mult de 130 GW de energie regenerabilă și 78 GW de energie convențională. Iar din cantitatea de energie convențională au fost retrași 44 de GW, în ultimii cinci ani, în urma aplicării politicilor UE de scădere a emisiilor de dioxid de carbon, în principal prin închiderea termocentralelor pe cărbune. În același timp, creșterea cererii de electricitate în Europa a rămas constantă în perioada 2007-2012 comparativ cu rata de creștere anuală a cererii, de 2,7%, înregistrată în perioada anilor 1970.

În 2012, Greenpeace România a lansat un studiu potrivit căruia țara noastră ar putea fi alimentată cu energie regenerabilă în proporție de 84% până în 2050, dacă ar adopta o strategie energetică axată pe energie din surse regenerabile și eficientă energetică. În plus, ar putea reduce cererea finală de energie cu 40%. Potrivit studiului, ar fi create în plus și 6.000 de locuri de muncă, până în 2030.

Citește și:

Relația dintre climă și economie, cap de afiș la Forumul economic de la Davos

Lima: Mii de persoane au scandat ”Schimbați sistemul, nu clima!”

Săptămână decisivă la Lima. Maratonul diplomatic pe climă continuă

Lima: America Latină reîmpădurește 20 milioane hectare de teren degradat

UE pune presiune la conferința pe climă de la Lima (Video)

spot_img

Ultimele știri