Educația de mediu va fi inclusă în programa școlară obligatorie începând cu anul școlar 2023 – 2024

Elevii din ciclul primar și gimnazial vor avea educația de mediu inclusă în curriculumulul național începând din anul școlar 2023 – 2024, după ce o inițiativă legislativă în acest sens a fost adoptată luni de Senat în unanimitate. 

Potrivit modificării la Legea educației, educația de mediu a fost inclusă, alături de competențele sociale și civice, între domeniile de competențe-cheie care determină profilul de formare a elevului.

Ministerul Educației în colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor vor elabora o strategie privind educația pentru mediu până la data de 31 decembrie 2022, iar aceasta va fi transpusă în planurile-cadru de învățământ primar și gimnazial.

Secretarul de stat în Ministerul Mediului Ionuț Banciu, care a inițiat propunerea în perioada cât a fost deputat, a explicat: „Propunerea mea a vizat completarea Legii educației naționale în așa fel încât elevii să fie educați pentru viață, ceea ce presupune nu doar dobândirea de competențe sociale și civice, dar și competențe de mediu. Conformarea cetățenilor nu se poate face doar prin aplicarea unor legi dure, cu amenzi mari sau controale drastice, ci în primul rând prin educație. Avem nevoie de cursuri în care elevii să învețe despre bunele practici și efectele acțiunilor lor asupra mediului. Au nevoie să fie implicați în activități ecologice, nu doar în cadrul unor programe educaționale opționale sau naționale de tipul „Școala Altfel”, ci pe tot parcursul anului”.

Legea urmează să fie trimisă la promulgare președintelui României și va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Mulțumesc colegilor parlamentari pentru colaborare și vot asupra acestui proiect de lege. Sunt ferm convins că educația este primul răspuns și pentru protejarea mediului și salvarea planetei în contextul schimbărilor climatice”, a mai spus Banciu.

Citește și: Tinerii știu puțin despre schimbările climatice. Teoriile conspirației și societatea ultraconservatoare constituie obstacole în schimbarea mentalităților 

spot_img

Ultimele știri