România și-a propus să realizeze strategia națională de hidrogen într-un interval de un an

Ministerul Energiei şi-a propus să realizeze strategia națională de hidrogen într-un interval de un an, a afirmat, luni, Tudor Toncea, reprezentantul direcţiei Politici Energetice, Green Deal, Energii Regenerabile şi Hidrogen din cadrul Ministerului Energiei.

El a participat la conferinţa Romanian International Gas Conference, organizată de Federaţia de Petrol şi Gaze din România şi Energy Policy Group.

Obiectivul nostru este să finalizăm această strategie într-un an. Realizarea strategiei va fi finanţată prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi ne gândim la primul trimestru din 2023 ca punct final. Vom colecta date din piaţa din România care să ne ajute la realizarea acestei strategii„, a spus Toncea.

Luna trecută, Dan Drăgan, secretar de stat în cadrul ministerului, a declarat că instituţia a început să lucreze la strategia naţională pentru hidrogen şi şi-a planificat elaborarea unei legislaţii pentru utilizarea acestui combustibil până în anul 2023.

Ţinta noastră de regenerabile este în prezent 30,7% şi urmează să fie revizuită, odată cu Planul Naţional Integrat Energie Schimbări Climatice, care în 2022 va intra într-un proces de revizuire aprofundată. Odată cu revizuirea planului, hidrogenul va căpăta un rol important, prioritar, un rol-cheie care ne va conduce pe noi, ca ţară, să atingem ţintele din Green Deal„, a spus Drăgan.

Accentul va fi pus şi pe digitalizarea reţelelor, dar şi pe capacităţi de stocare.

Citește și: Ce înseamnă digitalizarea energiei și de ce este vitală pentru România

În PNRR avem o investiţie care se referă la realizarea a aproape 2.000 de kilometri de reţea nouă de distribuţie a gazelor care să fie pregătită pentru injecţia cu hidrogen, într-o proporţie de 20% la nivelul anului 2026, urmând să fie folosită 100% cu hidrogen în perspectiva anului 2030„, a completat secretarul de stat.

În PNRR se arată că România nu are în prezent un cadru de reglementare a producției de energie electrică pe bază de hidrogen verde, urmând a fi definită o viziune clară cu privire la utilizarea hidrogenului verde pe piața internă și pentru export. România are în vedere dezvoltarea tehnologiilor hidrogenului verde în principal în sectoarele transporturilor, gazelor naturale și energiei electrice. România are un mediu favorabil pentru a aborda implementarea hidrogenului din surse regenerabile, se arată în document. Cu toate acestea, lipsa unei reglementări a sectorului împiedică mobilizarea investițiilor publice – private în domeniu și, deși actorii din piață sunt foarte interesați de subiect, intențiile lor sunt la un stadiu incipient, astfel încât este nevoie de un semnal clar din partea Guvernului care este direcția națională privind producția, stocarea, transportul și utilizarea hidrogenului verde.

Prin această reformă se are în vedere ca pâna în Q1 2023 să intre în vigoare
revizuirea cadrului legislativ şi de reglementare, pe baza măsurilor din strategia națională de hidrogen şi a rezultatelor din planul de acţiuni aferent.

Ținând cont de lipsa de maturitate a tehnologiei, este important să fie stabilit, ulterior dezvoltării Strategiei Naționale a Hidrogenului, un plan de acțiuni pentru implementarea strategiei și un calendar de modificare a eventualelor obstacole legislative în calea acestei tehnologii și, de asemenea, un cadru de stimulare fiscală a proiectelor investiționale în acest domeniu, pentru a se implementa politicile și măsurile din planul de acțiuni al Strategiei”, se mai arată în document.

spot_img

Ultimele știri