EAT SMART. România, explicații pentru Comisia Europană în cazul legii pentru sprijinirea produselor românești la raft

Autoritățile române sunt în discuții cu reprezentanții Comisiei Europene pentru a explica scopul legii care reglementează comercializarea a 51% de produse românești în magazine, a declarat, marți, Mihai Vișan, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în cadrul conferinței EAT SMART, organizată de Green Report în parteneriat cu Ministerul Mediului.

sprijinirea produselor românești la raft

Legea 150 care modifică Legea 321 are câteva puncte care au generat câteva avertismente de la Comisia Europeană. Suntem în discuții cu Comisia pentru a explica scopul acestei legi și ce urmărim pozitiv prin aplicarea ei. Există și un proiect de modificare a legii care circulă pe la Parlament. Unul dintre puncte se referă la accesul producătorilor mici și mijlocii pe piață. Primul lucru pe care trebuie să-l vedem este să ajutăm producția. Atunci când produci mult și bine devii automat competitiv”, a explicat oficialul MADR.

Acesta a adăugat că Ministerul Agriculturii încearcă prin toate mijloacele să sprijine coagularea micilor producători în cooperative, deoarece este singura modalitate prin care aceștia pot ajunge în marile rețele de retail.

Se pare, însă, că istoria ne-a transferat genetic o neîncredere foarte mare de a face lucruri împreună. Din acest colectivism forțat de 50 de ani ne este foarte greu să ieșim (….) Trebuie să ajungi la niște avantaje fiscale pentru a convinge fermieri mici să se asocieze”, a punctat Vișan.

Totodată, acesta a subliniat că Legea risipei alimentare este în așteptare, deoarece ordonanța care reglementează acest aspect trebuie să parcurgă tot circuitul parlamentar. Odată cu încheierea acestei etape vor fi realizate și normele de aplicare.

Florin Alexe, despre legea risipei alimentare: „Ne-am întors cu un an – doi în urmă”. Ce spun autoritățile, ONG-urile

spot_img

Ultimele știri