E.ON va premia proiecte de eficiență energetică și ecologie

E.ON România organizează în premieră în România o competiție dedicată proiectelor de eficiență energetică și protejare a mediului înconjurător. Este vorba despre Energy Globe Award (EGA), inițiativă independentă desfășurată la nivel internațional încă din 1999.

eficiență energetică

Până în data de 30 iunie 2016, autoritățile, instituțiile de învățământ, companiile, ONG-urile și persoanele fizice pot înscrie în concurs proiecte deja implementate din următoarele domenii: eficiență energetică, utilizarea inteligentă a resurselor energetice, folosirea resurselor regenerabile, reducerea impactului ecologic, transport ecologic, conservarea mediului și a resurselor naturale sau alte domenii legate de ecologie și protejarea mediului înconjurător.

Proiectele pot fi încadrate în una dintre cele 5 categorii de concurs disponibile: municipalități, do it yourself, companii, tineret și idei. Doar în categoria „idei” pot fi înscrise proiecte aflate în stadiul de concept. Organizatorii îi vor ajuta pe câștigătorii acestei categorii își implementeze ideea. În rest, vor oferi premii în bani sau produse câștigătorilor celorlalte categorii.

Un juriu independent format din specialiști recunoscuți vor evalua proiectele, iar decernarea premiilor va avea loc în cadrul unei gale organizate în luna octombrie în București. Marele câștigător se va califica la etapa internațională a Energy Globe Award.

Puteți afla mai multe detalii de pe site-ul competiției sau consultând regulamentul acesteia. Pentru inspirație, puteți consulta site-ul internațional al Energy Globe Award, unde sunt prezentate proiectele premiate în edițiile precedente.

spot_img

Ultimele știri