Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Dolj: Expozitie de obiecte din materiale reciclabile

Copii din 40 de gradinite si scoli din judetul Dolj au confectionat sute de obiecte din materiale reciclabile, care au fost prezentate miercuri in Piata Prefecturii din Craiova, cu prilejul Zilei Nationale a Garzii de Mediu, in cadrul actiunii intitulate sugestiv "Micul comisar".

Copiii au prezentat diverse obiecte confectionate din peturi, cutii de conserve, lemn, dopuri de plastic, folie, flori uscate, iar vizitatorii au avut chiar posibilitatea sa cumpere prin negociere directa cu elevii. Au fost confectionate vase pentru flori, papusi, tablouri, case miniaturale si multe obiecte ornamentale.

Seful Comisariatului Judetean Dolj al Garzii de Mediu, Marin Costache, a declarat ca aceasta actiune care se organizeaza in gradinitele si scolile din Dolj face parte dintr-un program de constientizare privind protectia mediului inconjurator, adresat copiilor prescolari si scolari. Au fost organizate si licitatii deschise cu obiectele confectionate din materiale reciclabile de micutii ecologisti. "Copiii sunt foarte receptivi la acest gen de actiuni si se implica foarte mult. Dovada este numarul mare de obiecte pe care le-au realizat. De multe ori si noi, cei maturi, ar trebui sa mai invatam de la ei pe aceasta tema’ – a spus Costache.

Cele mai frumoase obiecte au fost premiate intr-o conferinta de presa, persoanele care au desemnat castigatorii fiind reprezentanti ai presei. Locul I a fost ocupat de Scoala cu clasele I-VIII din comuna Giurgita, locul al doilea a revenit Liceului ’Stefan Odobleja’ din Craiova, locul al treilea – Gradinitei nr. 51 din Craiova, iar premiul special a fost acordat elevilor de la Liceul Economic pentru lucrarea intitulata "Cimitirul bantuit’.

Pentru locul I, premiul a fost de 800 lei, pentru locul al doilea s-a acordat suma de 600 lei, pentru locul al treilea – 400 lei, iar castigatorul premiului special a primit 600 de lei.

spot_img

Ultimele știri