Deși în 2025 capacitatea instalată depășește 19.000 MW, o creștere față de 2021 sau 2023, importurile de energie cresc și ele, în ciuda producției interne.
Alternanța dintre perioadele cu surplus de energie și momentele în care este nevoie de importuri are explicații care țin mai puțin de statistica puterii instalate și mai mult de modul în care funcționează producția în practică.
„Capacitate instalată nu înseamnă disponibilitate efectivă”, subliniază Alexandru Ciocan, expert în politici energetice, într-o analiză InfoClima.
O parte importantă din energia pe care sistemul se bazează teoretic provine din surse vulnerabile la condițiile climatice sau cu producție variabilă.
Hidrocentralele, deși au un rol semnificativ în mixul național, au livrat sub potențial în ultimii ani, fie din cauza secetei, fie în perioadele de retehnologizare.
Centralele nucleare pot fi afectate de lipsa apei necesare răcirii reactoarelor, iar energia regenerabilă, deși în creștere între 2023 și 2025, rămâne intermitentă: vântul nu bate constant, iar producția solară este limitată la orele de lumină și fluctuează chiar și în aceste intervale.
Lipsa de flexibilitate, cauza reală a importurilor
Importurile de energie nu sunt consecința unei lipse de capacități de producție, ci a incapacității sistemului de a răspunde rapid la fluctuațiile temporare din producția internă.
„Fără mecanisme de echilibrare eficiente, producția nu poate acoperi variațiile de consum”, explică Alexandru Ciocan.
Mecanismele esențiale pentru acest echilibru sunt insuficient dezvoltate.
Un exemplu relevant este stocarea în baterii.
În iunie 2025, România dispunea de doar 240 MW de capacitate instalată, în timp ce Bulgaria depășea 350 MW după ce, în primăvara aceluiași an, a pus în operare, într-o singură locație, un sistem de 124 MW.
Aceste diferențe arată cât de mult contează capacitatea de a transfera energia din perioadele cu producție excedentară către orele de consum maxim.
Flexibilitatea consumului este un alt instrument insuficient valorificat.
Lipsesc mecanisme care să permită reducerea temporară a consumului în momentele critice sau relocarea acestuia în intervale cu energie disponibilă.
Rezervele cu pornire rapidă, esențiale pentru a acoperi variațiile bruște, sunt și ele limitate, ceea ce obligă România să recurgă la energia din piața europeană, în special în orele de vârf sau în perioadele cu dezechilibre sezoniere accentuate.
Costurile ridicate de operare fac ca, în multe situații, importul să fie mai avantajos decât utilizarea centralelor pe cărbune, chiar dacă acestea ar putea crește producția în momente de deficit.
Tranziție accelerată, dar fără integrare deplină
Extinderea capacităților instalate în ultimii ani nu s-a tradus automat în utilizare eficientă.
Integrarea acestor noi MW în sistem presupune infrastructură adaptată, iar România se confruntă aici cu întârzieri.
Lipsesc încă rețelele de distribuție inteligente, capabile să gestioneze fluxurile variabile de energie, și gradul de digitalizare rămâne scăzut.
Contorizarea dinamică, care ar permite adaptarea consumului la producția reală, nu este implementată pe scară largă.
În plus, politicile pentru autoconsum și integrarea prosumatorilor sunt fragmentare și insuficient armonizate cu restul mecanismelor de piață.
În absența acestor elemente, o parte din capacitățile instalate rămân subutilizate, iar potențialul tranziției energetice nu este exploatat pe deplin.
Importurile – între sprijin european și vulnerabilitate
Importurile de energie nu trebuie privite exclusiv ca un semn al slăbiciunii sistemului.
Ele fac parte din procesul de integrare a piețelor europene și din mecanismele de solidaritate energetică, iar pentru ca acest rol să fie îndeplinit eficient sunt esențiale investițiile în interconectare.
Problema apare atunci când importurile nu mai reflectă schimburi comerciale firești, ci o dependență structurală.
Chiar și în ani cu capacitate internă crescută și consum relativ stabil, lipsa unui sistem capabil să răspundă rapid cererii obligă la apelarea resurselor externe.
Un exemplu relevant vine din Danemarca, țară cu o capacitate ridicată în energie eoliană, care reușește să o gestioneze eficient printr-o combinație de mecanisme de echilibrare în timp real, sisteme de stocare și o industrie flexibilă, capabilă să-și adapteze consumul în funcție de semnalele de preț.
„Dacă vrem o tranziție energetică reală, sustenabilă și echitabilă, investițiile trebuie să vizeze nu doar construirea de noi capacități, ci și creșterea adaptabilității, integrarea tehnologiilor și reziliența sistemică”, atrage atenția expertul în politici energetice.
În lipsa acestei abordări, riscul este să continuăm să adăugăm MW pe care nu îi valorificăm în momentele în care sunt cel mai necesari.
Electrificarea consumului final este o condiție critică pentru o tranziție sustenabilă
Un alt element esențial pentru succesul tranziției energetice este electrificarea consumului final.
În mod firesc, transformarea sistemului ar trebui să presupună creșterea ponderii electricității în sectoare precum transportul, industria și clădirile.
În realitate, această schimbare nu s-a produs.
Datele din rapoartele de monitorizare ale pieței realizate de ANRE arată că, în 2024, consumul intern de energie electrică a fost sub nivelul din 2021, un semnal de stagnare sau chiar regres.
Reducerea consumului net raportat în rețea se explică parțial prin măsuri de eficiență energetică și prin creșterea numărului de prosumatori, care au ajuns la o putere instalată totală de 2,6 GW în iunie 2025.
Aceste evoluții au beneficiile lor, însă, în absența unei creșteri susținute a cererii prin electrificarea unor segmente majore ale economiei, tranziția riscă să rămână incompletă și să nu își atingă potențialul real.
„Capacitatea instalată, de una singură, nu garantează securitatea energetică”, avertizează Alexandru Ciocan.
Pentru ca aceasta să fie atinsă, sunt necesare investiții pe întreg lanțul valoric:
- producție;
- transport;
- consum;
- mecanisme inteligente de gestiune.
Fără o abordare integrată, sistemul energetic riscă să rămână unul aparent robust, dar vulnerabil în fața dezechilibrelor.
Tranziția energetică trebuie susținută de politici orientate spre adaptabilitate, integrare și eficiență sistemică, pentru ca MW instalați să fie utilizați atunci când contează cel mai mult.
CITIȚI ȘI:
România are de plătit 2.3 miliarde de lei firmelor din energie
Țintele de energie regenerabilă rămân sub promisiunile COP28
