În episodul podcastului Green Report – Reciclare pe hârtie, deșeuri pe câmp, Roxana Puia explică de ce problema deșeurilor electrice începe mult înainte de colectare. Produsele ieftine, lipsa trasabilității și presiunea trendurilor generează volume tot mai mari de deșeuri, în timp ce soluțiile reale țin de felul în care consumăm, reparăm, reutilizăm sau acceptăm un ritm mai lent al tehnologiei.
Deșeurile electrice sunt adesea discutate la finalul ciclului de viață al unui produs. Mult mai rar ne uităm la început. La decizia de cumpărare, la durata de utilizare, la presiunea de a avea mereu ceva nou și la lipsa unor alternative vizibile la proprietate.
Într-o discuție din podcastul Green Report, Roxana Puia leagă aceste elemente într-un tablou mai larg.
De la produse care intră pe piață fără responsabilitate și până la soluții precum reutilizarea, închirierea sau acceptarea faptului că nu e nevoie să ții pasul cu fiecare trend.
Articolul urmărește această schimbare de perspectivă și ce ar însemna ea, concret, pentru cantitatea de deșeuri pe care o producem.
Produsele ieftine din afara UE scapă costurilor și devin rapid deșeuri
Tot mai multe echipamente electrice ajung pe piața europeană din afara Uniunii Europene.
Sunt vândute prin platforme de e-commerce, la prețuri foarte mici. Calitatea este adesea îndoielnică, iar durata de viață, scurtă.
Pentru aceste produse nu este plătit niciun cost de gestionare la finalul utilizării.
„Este un domeniu care a căpătat o amploare foarte mare și nu e reglementat”, explică Roxana Puia.
Discuțiile despre taxarea coletelor sau rolul curierilor ating doar marginal problema. Zona nevăzută rămâne cea a echipamentelor electrice care intră pe piață fără contribuții de mediu.
„Sunt produse pentru care nu plătește nimeni niciun cost de gestionare”, spune aceasta. La prețurile practicate, „nu poți să speri că vor avea o durată de viață mare”.
Tema se leagă direct de frauda cu deșeuri și de pierderea materiilor prime valoroase.
Moderatoarea podcastului, Raluca Fișer, amintește o dimensiune greu de intuit. La una dintre conferințe a fost invitat un reprezentant Interpol, tocmai pentru a arăta amploarea transporturilor ilegale de deșeuri.
Roxana Puia face legătura cu un studiu realizat în colaborare cu Interpol. Acesta documentează exporturi ilegale de deșeuri electrice către Nigeria și Ghana.
Acolo, reciclarea nu respectă standardele europene de mediu. Scopul este strict extragerea materialelor cu valoare. Restul devine poluare.
„Este îngrozitor de trist”, spune Roxana Puia. Impactul nu este doar de mediu. Europa pierde resurse. Materiile prime secundare ies din circuitul economic, iar trasabilitatea dispare.
În acest context, presiunea pentru control și urmărirea produselor crește.
Pașaportul digital urmărește traseul produselor și face vizibil impactul lor
Totul pornește de la trasabilitate. Pașaportul digital al produselor este gândit ca un instrument care leagă fiecare etapă din viața unui echipament.
De la origine, la vânzare și până la reciclare. „Să pot vedea de unde a pornit, unde s-a vândut și unde a devenit reciclat”, explică Roxana Puia. Inclusiv ce parte din materia primă secundară se întoarce în economia circulară.
Instrumentul este destinat, în primul rând, autorităților. Le oferă posibilitatea de a urmări fluxurile și de a controla mai bine ce se întâmplă cu produsele după ce ies din uz.
În același timp, pașaportul digital se adresează și consumatorilor.
„Ne oferă posibilitatea să înțelegem mai mult despre produsul pe care îl cumpărăm”, spune Roxana Puia.
Din 2030, pașaportul digital devine obligatoriu pentru tot mai multe categorii de produse, inclusiv pentru echipamente electrice.
Informațiile nu vor mai fi limitate la ce încape pe o etichetă. Accesul se va face digital.
Concret, pașaportul ar urma să arate din ce este alcătuit un produs. De unde provin materialele. Cât de reparabil este. Cum se reciclează. Ce materii prime, inclusiv critice, conține.
Dar și dacă, în procesul de producție, au fost respectate condiții minime de echitate.
„Ar trebui să pot să-mi dau seama singur ce țin în mână”, explică Roxana Puia.
Miza este creșterea nivelului de cunoaștere reală. Dincolo de campanii sau mesaje comerciale.
Pașaportul digital ar trebui să facă vizibile dimensiuni care rămân astăzi ascunse. Economice, de mediu, de sănătate și sociale.
Prețul mic anulează informația despre impact
Decizia de cumpărare este dominată de preț. Chiar și atunci când informațiile sunt disponibile, ele contează prea puțin.
„Mulți nu înțeleg cât de relevantă este clasa energetică”, spune Raluca Fișer.
Diferența de câțiva lei închide rapid orice comparație. „Lasă-mă cu clasa A, eu îl iau pe cel mai ieftin.”
Atenția se oprește la costul inițial. Oamenii se uită la investiția imediată, nu la costul real al produsului în timp.
„Nimeni nu-și face calculul cât îl costă de fapt un produs ieftin”, explică Roxana Puia. Un uscător de păr ieftin sau un produs care imită altul ajunge să fie înlocuit rapid.
Pe termen lung, cheltuiala este mai mare.
„Suntem construiți să cumpărăm mult și prost”, spune aceasta.
Deși expresia „sunt prea sărac să cumpăr ieftin” este cunoscută, comportamentul o contrazice. Comenzile impulsive de pe platformele online sunt frecvente. Deciziile sunt luate fără a evalua consecințele.
În acest context, accesul la informații detaliate nu garantează schimbarea.
„Cum crezi că o să scaneze cineva codul QR?”, se întreabă Raluca Fișer. Mai ales când informația nu încape pe etichetă și presupune un efort suplimentar.
Problema nu ține doar de educația de mediu. „Cred că e vorba și de educație financiară”, spune aceasta. Dar și de lipsa unei gândiri pe termen lung. Mai multe elemente se suprapun și împing decizia spre achiziția rapidă și ieftină.
Reglementarea și competitivitatea trag în direcții opuse
Lipsa de reglementare permite intrarea pe piața europeană a unor produse ieftine, cu impact ridicat de mediu.
În același timp, producătorii europeni reclamă tot mai des povara reglementărilor.
„Nu mai suntem competitivi”, este un mesaj repetat, spune Raluca Fișer, care spune că tensiunea este reală.
Întrebarea rămâne cum poate fi găsit un echilibru?
Pe de o parte, există așteptarea pentru produse de calitate. Pe de altă parte, apare nevoia de a înțelege impactul social, economic și de mediu al acestora.
„Vrem produse bune, dar vrem să rămânem și competitivi”, explică moderatoarea, subliniind dificultatea de a împăca cele două direcții.
O parte din problemă vine din modul în care au fost construite politicile de mediu.
„Cred că s-a greșit un pic”, spune Roxana Puia. Multe obiective au fost lansate simultan, foarte ambițios, fără etape clare.
În practică, rezultatele întârzie. Țintele de colectare nu sunt atinse. Nici reducerea emisiilor nu avansează conform planurilor. Entuziasmul inițial începe să se estompeze.
Roxana Puia face o paralelă cu elanul de acum câțiva ani împotriva greenwashing-ului.
Directiva a fost anunțată cu multă fermitate, dar ulterior aplicarea s-a diluat. „Și acolo povestea s-a dezumflat”, spune Puia.
În spatele acestor blocaje se află interesul economic și relația complicată cu consumul.
La nivel individual, consumul este unul dintre puținele lucruri pe care oamenii le pot controla zilnic. Dar la nivel macro, consumul este și un indicator al nivelului de trai și al sănătății economiei.
„Nu înseamnă să nu consumăm”, explică Roxana Puia. „Înseamnă să consumăm eficient.”
Problema este contextul. Din toate direcțiile, mesajele încurajează achiziția rapidă. O ofertă limitată. Un cod de reducere. Un impuls constant de a mai cumpăra ceva.
„Suntem împinși să copiem comportamente”, spune aceasta, descriind presiunea continuă a mediului digital.
Discuția despre consum și comportament deschide însă o altă direcție. Roxana Puia amintește un proiect comunitar pornit în urmă cu doi ani, care a pornit tocmai de la ideea de a schimba raportarea la obiecte și la consum.
Comunidar – un exercițiu de solidaritate și reutilizare
Proiectul Comunidar nu a pornit dintr-un plan de comunicare. A pornit din oboseală. După ani de lucru în zona deșeurilor electrice, Roxana Puia spune că discursul clasic nu mai producea efect.
„E greu uneori să mă gândesc în ce manieră pot să mai abordez subiectul ăsta”, explică aceasta. Pentru mulți oameni, tema rămâne marginală. „Ne lovim de un zid și nu se schimbă nimic.”
Din această frustrare a apărut nevoia de a schimba complet registrul. Discursul a fost mutat spre emoție, nostalgie și umor. Așa s-a născut Comunidar, un proiect construit împreună cu Alina Vâlsu, arhitect și designer de interior.
„Din frustrare s-au născut uneori cele mai frumoase proiecte”, spune Roxana Puia.
Comunidar nu este un proiect despre deșeuri electrice în sens strict. Este un spațiu în care obiectele circulă între oameni. Haine, cărți, jucării, obiecte de decor, dar și echipamente electrice și electronice.
Condiția este una simplă. Toate trebuie să fie în stare bună. Ideea nu este vânzarea și nici donația clasică, ci o alternativă la cumpărare.
„Dacă ai nevoie de un lucru, există varianta să nu cumperi neapărat, ci să iei unul la mâna a doua”, explică aceasta.
Pentru Roxana Puia, Comunidar funcționează ca o formă de economie circulară vizibilă. Obiectele nu dispar din uz doar pentru că nu mai sunt noi. Ele își pot continua viața în alt context.
„Încercăm să reducem consumul și achizițiile de produse noi”, spune aceasta.
Una dintre temerile inițiale a fost legată de calitatea obiectelor aduse. „M-am temut că oamenii vor aduce porcării”, recunoaște Roxana Puia. Că spațiul va deveni o formă mascată de aruncare.
Temerea nu s-a confirmat, iar proiectul nu a alunecat într-o zonă socială stigmatizantă.
„Nu vrem să arătăm că doar cei fără resurse iau lucruri la mâna a doua”, explică aceasta. Mesajul este că această alegere este validă indiferent de venit.
Numele proiectului are, la rândul lui, o semnificație clară. Roxana Puia spune că l-a ales cu grijă.
Inspirația vine dintr-o tradiție rurală, din zona Vâlcea, unde existau merindare. Căsuțe puse la poartă, în care oamenii lăsau diverse lucruri, inclusiv surplusul de alimente.
„Dacă făceau o plăcintă și era prea multă pentru familie, o puneau acolo pentru trecători”, povestește aceasta. Gestul nu era caritate, ci firesc.
Din această practică s-a născut ideea Comunidar. Un spațiu care îmbină comunitatea cu actul de a dărui, fără etichete și fără condiționări.
„Când vorbim despre mediu, vorbim și despre bunătate”, spune Roxana Puia. Despre capacitatea de a lăsa ceva mai departe, chiar dacă nu mai ai nevoie de acel obiect.
În cei doi ani de existență, Comunidar a circulat prin mai multe spații de birouri și companii din București.
A fost implementat preponderent în zona corporate, din motive logistice și de control.
„A fost mai simplu să fie curatoriat și păzit”, explică aceasta. În paralel, a fost creat și grupul de Facebook Comunidar online, unde obiectele își găsesc noi destinații, uneori către școli sau alte cauze.
Regula rămâne simplă. Aduci un obiect și poți lua altul. Fără condiționări. Dorința inițiatorilor este ca proiectul să evolueze.
„Ne dorim să îl transformăm într-un spațiu permanent”, spune Roxana Puia. Un loc care să încurajeze nu doar reutilizarea, ci și renunțarea la aparențe și la consumul impulsiv.
Educația rămâne proiectul de suflet, dincolo de vizibilitate
Întrebată care este campania de care este cea mai mândră după peste 13 ani de activitate, Roxana Puia nu se oprește la cifre sau la impact măsurabil. Răspunsul vine dintr-o zonă personală.
„Încerc să nu mă îndrăgostesc de ele ca de copiii mei”, spune aceasta, referindu-se la proiectele dezvoltate de-a lungul timpului.
Dar există unul care a rămas constant. Campania derulată în școli este, fără ezitare, proiectul cel mai apropiat. Este activă de aproape 15 ani, încă dinainte ca platformele video să devină uzuale în educație.
„Baterel – eroul reciclării a rămas o constantă”, explică aceasta. Indiferent de dificultățile sau etapele prin care a trecut organizația, proiectele pentru copii nu a fost abandonate.
Satisfacția nu vine doar din longevitate. Vine din reacțiile copiilor. Din lecțiile deschise. Din proiectele primite. Din modul în care răspund provocărilor.
„Acolo mi se pare că munca noastră se vede poate cel mai bine”, spune Roxana Puia. Chiar dacă discuția nu este despre impact, cifrele apar inevitabil în fundal.
Anul acesta, cei mai implicați copii au fost recompensați cu o tabără la munte. Cinci zile de activități în natură. „Le-am arătat că se pot bucura de natură dacă au grijă de natură”, explică aceasta.
Au participat copii din București și din județul Galați, inclusiv dintr-o comună. Unii dintre ei nu ieșiseră niciodată din localitatea lor. „Asta nu are cum să ne lase rece”, spune Roxana Puia.
Dincolo de proiectele pentru copii, există și o campanie care continuă să o emoționeze profund. „Natura bunului simț”. Nu este legată direct de deșeurile electrice. A pornit dintr-o altă întrebare. Cum pot fi explicate gesturile de mediu fără moralizare?
„M-am gândit că a recicla, a colecta, face parte din aceeași categorie de norme de bun simț”, explică aceasta. La fel ca a sta la coadă, a nu arunca gunoiul pe jos, a spune bună ziua și mulțumesc.
Mesajul campaniei a fost construit în jurul ideii că natura ne oferă totul. Hrană. Aer. Resurse. Iar singurul lucru pe care îl putem întoarce este bunul simț.
„Mi se pare un mesaj puternic”, spune Roxana Puia. Emoția a fost amplificată și de vocea care a transmis mesajul, dar mai ales de coerența poveștii.
Chiar dacă multe campanii aduc mai multă vizibilitate sau notorietate, aceste proiecte rămân definitorii. Pentru că, în final, investiția se întoarce tot în educație.
„Nu vreau să renunțăm”, spune Roxana Puia. Chiar dacă schimbarea este lentă, educația rămâne terenul pe care lucrurile se pot construi pe termen lung.
De la obiecte deținute la servicii folosite, fără presiunea trendului
Întrebarea despre obiectul preferat deschide o discuție mai amplă. Roxana Puia spune că, atunci când vine vorba de second-hand, s-ar uita fără ezitare la unelte și scule electrice.
„Când ți-ai cumpărat ultima bormașină?”, întreabă Raluca Fișer. Bormașina Roxanei Puia a venit cadou, cu ani în urmă, și încă își face treaba. „Cu ea pot să asamblez lucruri și să rezolv ce am nevoie”, a punctat Puia.
Roxana Puia spune că a urmărit cu interes și apariția serviciilor de închiriere de echipamente. „Mi se pare excelent”, explică aceasta, mai ales pentru obiecte folosite rar. „Sunt produse de care ai nevoie o singură dată sau o dată la câțiva ani.”
Logica este simplă. Costul pe utilizare ajunge foarte mare atunci când cumperi un obiect pe care îl folosești rar. În plus, blochezi spațiu și resurse. „Nu are niciun sens”, spune aceasta.
Modelul funcționează deja. Există companii care închiriază echipamente pe termen scurt sau mediu. De la unelte, la laptopuri, frigidere sau alte aparate, inclusiv pentru studenți.
Această schimbare ține de o tranziție mai largă. „Toată zona de consum intră în zona de sharing și de servicii”, explică Roxana Puia.
La fel cum vorbim de mobilitate ca serviciu, aceeași logică începe să se aplice și bunurilor. Nu mai cumperi neapărat produsul. Plătești accesul, întreținerea, funcționarea. Fără stresul de a deține.
Diferența este vizibilă și între generații. Roxana Puia spune că tinerii nu mai pun accent pe proprietate, așa cum se întâmpla în trecut.
Presiunea de a avea ultimul model începe să obosească. „Nu poți să fii în trend decât pentru foarte puțin timp”, spune aceasta. Un telefon nou este depășit în câteva luni. La fel un televizor.
„Este o iluzie să alergi constant după cel mai nou.”
De aici vine nevoia de relaxare.
„E ok să ai un telefon mai vechi, atâta vreme cât funcționează”, spune Roxana Puia. Este ok să nu schimbi televizorul la fiecare generație. Este ok să nu ai toate gadgeturile apărute între timp.
„Nu avem nevoie de atât de multă electronică pentru lucruri banale”, explică aceasta.
Mesajul nu este despre renunțare, ci despre alegere. Despre a folosi mai mult ce avem. Despre a închiria când are sens. Și despre a ieși din cursa obositoare a noutății permanente.
VEZI AICI PODCASTUL:
CITIȚI ȘI:
Ținte europene, piața neagră și neîncrederea în reciclarea DEEE
