Text de Daciana Sarbu
Inca nu stiu cand va fi momentul sa i le transmit, cand va avea rabdare sa le asculte sau cand va putea sa le inteleaga. Dar ma voi stradui s-o conving sa le asculte, chiar daca mi-ar lua tot restul vietii. S-ar putea ca sfaturile mele sa sune prea complicat, pretentios sau rigid. Cum inveti un copil principii de viata, fara sa-i pierzi atentia sau complicitatea si, mai ales, fara sa-l plictisesti? Voi afla in timp util. Pana atunci, iata ce as vrea sa stie fetita mea. Si totii copiii din Romania. Si majoritatea adultilor…
Oricat de marunti, deziluzionati sau saraci ar fi, oamenii trebuie sa-i respecte pe ceilalti. "Am salariul prea mic, deci am voie sa arunc/poluez/stric/irosesc ce, unde si cat vreau" nu e o justificare, ci un nonsens.
A distruge mediul in care traim e o forma de sinucidere. Instinctul de conservare ar trebui sa ne impiedice sa taiem copacii fiindca ne fac umbra, sa ne deplasam cu masina pana la colt sau sa consumam o tona de apa ca sa spalam un mar.
A imita nu inseamna intotdeauna lipsa de imaginatie; uneori inseamna ca inveti din experienta altora si sa o aplici fara sa mai pierzi vremea facand aceleasi greseli. M-as bucura daca Romania s-ar gandi sa imite cea mai dura legislatie ecologista, sa reduca emisiile de carbon, sa pedepseasca abuzul de pesticide, sa condamne recoltele modificate genetic. M-as bucura daca Bucurestiul ar imita oraselul Modbury, din Marea Britanie, ai carui comercianti au abandonat de bunavoie pun gile din plastic. Si altii au copiat intre timp modelul. Sustin propunerea romaneasca de a se renunta la pungile gratuite, dar cred ca adevarata decizie ar fi sa le interzicem definitiv.
Curajul poate fi confundat uneori cu nebunia. Daca sustii o cauza in care altii nu cred (din indiferenta, dezinteres sau ignoranta), vei fi acuzata de nerealism, inadaptare sau idealism. Cand vei auzi, de exemplu, ca discutia "verde" nu e pentru Romania, ca e mai important sa legam ministri decat sa plantam copaci sau ca incalzirea globala e o inventie a unor "grupuri de interese", sa nu te opresti.
Nu poti avea niciodata, dar niciodata incredere in oamenii care plang in di rect la TV. Dar asta e altfel de lectie… V-ati dat seama ca aceste sfaturi sunt, de fapt, un monolog care oscileaza intre teama, disperare si curaj nebun. Teama de indiferenta celor din jur. Disperare ca Romania inca nu intelege ca trebuie sa-i pese acum, daca nu vrea sa lase mos tenire propriilor copii un desert irespi rabil de beton, plastic si caroserii de masini inutile. Si curaj nebun fiindca nu intentionez sa ma opresc. Ce daca multi colegi imi resping initiativele, fiindca "nu se castiga voturi cu predici ecologiste"? Ce daca majoritatea romanilor n-au nici cea mai mica idee ca excesele lor cotidiene distrug lent resursele pentru supravietuirea urmatoarei generatii? Nicio schimbare majora nu s-a produs brusc si plenar.
Treptat, romanii vor incepe sa inteleaga. Unui copil ii ia un an scolar sa in vete alfabetul. Unei tari confuze ii va lua mai mult sa invete primele notiuni de ecologie. Dar numai daca aceste lectii ii vor fi repetate mereu, de oameni carora le pasa. Vreau sa cutreier tara ca sa-i conving pe romani ca ecologia trebuie predata in scoli, fiindca ecologia inseamna in primul rand bun-simt, in al doilea rand respect, si abia apoi iesit la plantat copaci. Daca si alti curajosi isi vor manifesta "nebunia" in public, invatandu-i pe ceilalti ceea ce ei au
invatat mai devreme, cred ca sunt sanse ca Romania sa invete alfabetul. Si mai pot spera ca fetita mea sa vada iepurasi in padure, nu numai in cartile de povesti ale lui Beatrix Potter.