Cererea foarte mare pentru locuinte noi, dar si pentru centre de afaceri si spatii comerciale a dus la o crestere accelerata a ritmului constructiilor in Bucuresti. Dezvoltarea haotica a orasului afecteaza atat calitatea vietii bucurestenilor,cat si intregul mediu de afaceri, ducand la pierderi considerabile.
"Autoritatile, dar si dezvoltatorii ar trebui sa ia in considerare implementarea unor concepte precum Çsmart growthÈ – dezvoltare inteligenta sau Çurban renewalÈ – reinnoire urbana pentru a preveni probleme critice, asa cum s-a intamplat in orasul italian Palermo in anii ’50-’80", spune Catalin Secareanu, manager agentie Real Estate.
Palermo s-a confruntat cu o criza cauzata de dezvoltarea accelerata a pietei imobiliare, cunoscuta sub numele de "sack of Palermo". "Dezvoltarea imobiliara agresiva si lipsita de strategie a avut consecinte grave: distrugerea centurii verzi a orasului, precum si a cladirilor istorice care confereau gratia arhitectonica a urbei, in detrimentul blocurilor de apartamente fara personalitate. Constructorii au daramat numeroase cladiri in stil ÇArt DecoÈ si au asfaltat parcurile orasului", explica Secareanu.
In prezent, Bucurestiul se confrunta cu probleme precum disparitia centurii verzi si a spatiilor verzi din interiorul orasului, diminuarea considerabila a calitatii vietii, dar si pierderi financiare din cauza traficului infernal si a vitezei medii scazute de deplasare.
Din 1989, Capitala a pierdut aproximativ 1.970 de hectare de spatiu verde, Bucurestiul avand acum 7 mp de spatiu verde pe cap de locuitor, in timp ce Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda 50 mp pe cap de locuitor, arata un studiu recent efectuat de Asociatia Salvati Bucurestiul.
Numarul persoanelor care sufera de boli pulmonare (bronsita, astm, angina pectorala etc) sau cardiace (infarct miocardic acut sau cardiopatie ischemica) a crescut ingrijorator – spre exemplu, daca in 1995, 700 de locuitori din 100.000 sufereau de cardiopatie ischemica, in 2006, numarul acestora a ajuns la 1.450.
Viteza medie de deplasare – 2km/ora
Viteza medie de deplasare in centrul Bucurestiului, la o ora de varf, a fost de 2km/ora in 2007.
Pierderile cauzate de problemele de trafic nu sunt doar de ordin financiar (Asociatia Romana a Antreprenorilor in Constructii estimeaza pierderi anuale de 180 de milioane de euro) ci, mult mai grav, au fost si persoane care si-au pierdut viata – timpul mediu in care o ambulanta a ajuns la cazurile de urgenta a fost de 35 de minute in 2006, an in care au murit 2.313 persoane in intervalul de timp de la primirea apelului pana la sosirea ambulantei.
Analistii imobiliari considera ca solutiile pentru situatia cu care se confrunta Bucurestiul sunt "smart growth" si "urban renewal". Adica o dezvoltare in acord cu mediul inconjurator, viabila economic, orientata catre nevoile comunitatii, respectiv dezvoltarea zonelor deteriorate din cadrul unui oras, prin demolarea constructiilor intr-o stare avansata de degradare sau a fabricilor, si redezvoltarea in zone mixte sau rezidentiale pentru populatia cu venituri medii.
Pentru mai multe informatii viziteaza Curentul



