Cristina Lapiș: „În loc să omorâm urșii, mai bine să închidem robinetul”

Ordonanța care permite împușcarea urșilor în intravilane: pericole, norme europene și soluții viabile.

Guvernul propune o ordonanță care ar permite „recoltarea” – adică uciderea – urșilor care pătrund în zone locuite.

Interviul cu Cristina Lapiș de la Sanctuarul Libearty își propune să aducă anumite clarificări: de ce este periculos proiectul de OUG, ce spune legislația europeană, ce soluții există și ce ar trebui făcut în România ca să evităm incidente și abuzuri?

Recent, în dezbaterea publică din România a reapărut propunerea de a modifica legislația astfel încât urșii care pătrund în intravilan (adică în localități) să poată fi împușcați, fără proceduri lungi de evaluare.

Ideea – prezentată de unii oficiali drept „recoltare” sau „intervenție imediată” – stârnește proteste puternice din partea ONG-urilor de protecție a animalelor, specialiștilor în conservare și centrelor de urși care spun că este periculoasă, ilegală din perspectiva normelor europene, și, în fond, inutilă dacă nu se iau măsuri preventive.

Am stat de vorbă cu Cristina Lapiș, administrator al Sanctuarului de urși Libearty, care contestă ferm această propunere. În acest articol analizăm în detaliu:

1. Ce prevede propunerea / ordonanța planificată?
2. Ce spune legislația națională și europeană referitor la protecția ursului?
3. Argumentele pro și contra împușcării în intravilan.
4. Soluții alternative existente, cu exemple din alte state.
5. Riscuri sociale, ecologice și morale pentru România.
6. Ce ar trebui făcut concret pentru a evita tragedii, abuzuri și conflicte inutile.

Ce propune ordonanța și cum s-a ajuns aici

Potrivit  proiectului și notei de fundamentare se propune ca primarii să aibă competența de a autoriza împușcarea urșilor care au intrat în localități, când situația este considerată periculoasă.

Se caută să se limiteze obligațiile de intervenție graduală (relocare, tranchilizare, alungare).

Motivarea oficială: urșii dau tot mai des atacuri în gospodării, zone locuite, trasee turistice sau localități montane; devenind o amenințare pentru siguranța populației; precum și provocând daune materiale.

În plus, chiar dacă pe anul 2025 s-au stabilit cote de „prevenție” de împușcare a urșilor la nivel național, dar și cote de „intervenție”, acum au apărut propuneri pentru simplificarea procedurilor de intervenție în zonele locuite.

Această idee este pusă în paralel cu presiunea publică ca statul să „facă ceva” atunci când urșii apar în localități.

Proiectul de OUG, aflat în dezbatere publică, permite uciderea directă a ursului care provoacă pericol imediat, ceea ce înseamnă permiterea vânătorii de urși în localități.

Legislația națională și obligațiile internaționale

Ursul brun este protejat prin Convenția de la Berna ca specie strict protejată.

România este parte a Convenției, pe care a ratificat-o prin Legea nr. 13/1993.

De asemenea, legislația europeană relevantă – Directiva Habitate (92/43/EEC) impune ca speciile strict protejate să fie conservate, iar derogările (pentru ucidere) sunt posibile doar în condiții clare (Articolul 16) și când nu există alternative.

Articolul 16 prevede că derogările sunt posibile doar pentru a preveni un prejudiciu serios, atunci când nu există o altă soluție acceptabilă și atunci când derogarea nu afectează menținerea populației respective într-o stare de conservare favorabilă.

Aceste condiții sunt:

• pentru a proteja sănătatea și siguranța publică,
• pentru a preveni deteriorarea gravă a unor proprietăți,
• pentru a proteja flora și fauna sălbatică,
• pentru a preveni daune (în special în agricultură),
• pentru a proteja interesele economice (prin controlul speciilor invazive)
• și pentru a proteja siguranța animalelor.

În legislația românească, există Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic 407/2006, Ordonanța de Urgență 81/2021, printre altele. O uriașă importanță o are și Planul de Acțiune pentru conservarea ursului, raportările periodice, monitorizarea populației.

Printr-o modificarea recentă, din 2024-2025, s-a stabilit o cotă de prevenție de 426 de urși, plus o cotă de intervenție, ceea ce ridică întrebări dacă statul respectă prevederile europene privind transparența și alternativa non-letală.

Argumente pro împușcării în intravilan

Iată ce spun cei care susțin măsura:

1. Siguranța oamenilor – când apar urși în localități, riscul atacurilor crește. Oamenii cer intervenție rapidă.
2. Daune materiale – livezi, stupine, grajduri, produse agricole pot fi distruse de urși.
3. În mentalul public – statul trebuie să arate autoritate și să gestioneze problema, nu să lase comunitățile să se simtă neprotejate.
4. Argument numeric: autoritățile spun că există estimări mari ale populației de urși, iar creșterea cotei poate fi justificată dacă există date care să susțină că densitatea de urși a depășit capacitatea ecosistemică.

Ce spune un administrator de fond de vânătoare, ing. Lucian Ovidiu Valea, care ne-a furnizat un punct de vedere privind proiectul de OUG

Proiectul de hotărâre de modificare a OUG 81/2021, privind metodele de intervenție imediată pentru prevenirea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor, clarifică și facilitează intervențiile în situații periculoase.

Deși protejarea persoanelor și bunurilor depășește strict domeniul „vânătorii”, proiectul introduce prevederi care permit personalului de specialitate al gestionarului fondului cinegetic — în baza unui contract de colaborare cu unitatea administrativ-teritorială — să recurgă mai rapid la extragerea prin împușcare a urșilor bruni de peste un an.

Justificarea este că se evită, astfel, proceduri birocratice care pot întârzia intervenția și pune în pericol populația.

Puncte esențiale:

• Sunt implicate Poliția și Poliția Locală, nu doar Jandarmeria.
• Deciziile pot fi luate și prin mijloace electronice la distanță, cu păstrarea și înregistrarea comunicărilor.
• În intravilan, dacă este amenințată viața sau integritatea corporală a unei persoane, se poate decide direct împușcarea sau eutanasierea, fără trecerea prin toate etapele graduale de intervenție.
• Se introduce noțiunea de „urși habituati” — exemplare care, din cauza contactului repetat cu omul, dezvoltă comportamente deviante și reprezintă risc pentru populație.
• În intravilan pot fi eutanasiate sau împușcate și femele adulte; puii sub un an vor fi relocați.
• Urșii alungați care revin și cauzează pagube vor fi tranchilizați și relocați.
• Se interzice și sancționează hrănirea urșilor în scop turistic, foto sau video, cu excepția acțiunilor autorizate ale gestionarului.

„Apreciem aceste măsuri ca utile pentru protejarea integrității persoanelor și pentru prevenirea pagubelor. Totodată, considerăm că intervențiile specializate ale gestionarilor fondurilor cinegetice, conform OUG 81/2021 și completărilor, nu sunt vânătoare în sens privat, ci acțiuni de utilitate publică care ar trebui coordonate cu organele abilitate: armată, jandarmerie, poliție”, consideră ing. Ovidiu Lucian Valea.

„Activitatea asociațiilor de vânătoare ar trebui concentrată pe gestionarea populației prin fondurile cinegetice: reducerea exemplarelor, pe baza cotelor de recoltă aprobate anual, rămâne soluția viabilă dacă populația ursului depășește capacitatea habitatelor”, adaugă ing. Valea.

„În loc să omorâm urșii, mai bine să închidem robinetul”

Guvernul pregătește o ordonanță care ar permite „recoltarea” urșilor din intravilan – adică, pe românește, vânătoarea lor în localități.

Cristina Lapiș, fondatoarea și administratoarea Sanctuarului de urși Libearty din Zărnești, spune că măsura este periculoasă, absurdă și contrară practicilor europene.

Libearty este considerat cel mai mare sanctuar de urși bruni din Europa și recunoscut în 2016 de National Geographic drept cel mai etic sanctuar din lume.

Lapiș, a cărei activitate a inclus salvarea urșilor ținuți în lanț cel puțin pentru turism, spune că „În loc să omorâm urșii, mai bine să închidem robinetul”, referindu-se la ordonanța care permite împușcarea urșilor în intravilan.

„…nu cred că regimul armelor și munițiilor ar permite așa ceva”, a declarat Lapiș pentru Green Report.

Ea consideră că în loc să fie pregătiți vânători cu puști în orașe, statul ar trebui să aplice măsuri simple, preventive, deja testate în alte țări.

„În loc să ne gândim cum să omorâm urșii în intravilan, mai bine ne-am gândi cum să facem să nu mai vină acolo. Urșii vin pentru că găsesc mâncare. În loc să tragi în ei, pui containere anti-urs, sancționezi pe cei care îi hrănesc și oprești turismul de genul ‘te plimbăm pe Transfăgărășan să hrănești urșii cu 80 de euro’.”

Cristina Lapiș atrage atenția că în spatele discursului despre „prea mulți urși” se ascunde o motivație economică – trofeele.

„Aceeași poveste ca la ursul Arthur. Sub pretextul că vin la drum, se omoară urșii din pădure, trofeele. Spun că sunt prea mulți, dar nu i-a numărat nimeni corect. Estimările se fac pe genunchi. Într-un an se omoară 500, apoi alți 500, dar urșii tot acolo sunt.”

Lapiș reamintește și faptul că România a semnat Convenția de la Berna, prin care s-a angajat să protejeze specia.

„Ori protejăm ursul, ori îi spunem Comisiei Europene că nu suntem în stare. Dar nu putem să zicem că îl protejăm și în același timp să îl împușcăm în oraș. Asta nu e ‘recoltare’, e vânătoare.”

Soluții civilizate, nu „vestul sălbatic”

Cristina Lapiș afirmă că există metode folosite cu succes în alte state:

• Numărătoare precisă a populației de urși cu drone și camere termice;
• Castrare chimică temporară, prin momeli, care reduce reproducerea fără a afecta specia (un fel de anticoncepționale);
• Containere anti-urs și reguli clare de depozitare a deșeurilor;
• Campanii de educație și sancțiuni pentru cei care hrănesc animalele.

„Toată lumea șterge pe jos în baie, dar nimeni nu închide robinetul. Asta facem și noi cu urșii – ne plângem că vin, dar nu oprim cauzele. Nu suntem în Vestul sălbatic, să tragem cu arma prin oraș,” spune Lapis.

„Ursul nu ne-a invadat, noi l-am invadat pe el”

Lapiș spune că, de fapt, urșii nu „coboară” în orașe, ci oamenii s-au extins în habitatul lor.

„Se spune că urșii au invadat zona montană. Nu! Noi am invadat zona montană. Am construit pensiuni și hoteluri până la cota 2.400 [metri], în Postăvarul, și ne mirăm că vine ursul.”

În opinia ei, dacă ordonanța va fi adoptată, România riscă o dublă problemă:

braconajul va crește, iar imaginea țării va avea de suferit.

„De când s-a început să se omoare urșii, braconajul a crescut. Dacă ursul e făcut inamicul public, oamenii simt că pot să-l omoare fără frică. E o spirală periculoasă, nu o soluție.”

Cazuri recente, statistici și date verificate

Estimările oficiale recente sugerează un număr de 10.000-13.000 urși în România, iar specialiștii spun că ecosistemul ar putea susține mult mai puțini.

Pe de altă parte aceste cifre sunt doar estimări și ele sunt comunicate tocmai de gestionarii de fonduri de vânătoare, care au tot interesul să raporteze cât mai mulți urși pentru a putea invoca apoi presiunea publică pentru vânarea lor.

De exemplu, parlamentarii au aprobat cote de prevenție (426 urși) și cota de intervenție (55) pentru anul legislativ 2024-2025.

Exemple și soluții din alte țări

Cristina Lapiș vorbește despre soluții folosite cu succes în alte state – iată câteva:

• Containere anti-urs / gestionarea deșeurilor – să nu existe surse de hrană atrăgătoare în localități; gunoaie securizate, gestionarea corespunzătoare a deșeurilor menajere.
• Castrare chimică temporară sau metode de control al reproducerii fără a ucide animalele în masă – pentru a reduce presiunea reproductivă.
• Numărători riguroase cu drone, camere termice, monitorizare genetică / prin ADN. Astfel se știe exact ce număr de urși sunt, care regiuni sunt cele mai afectate etc.
• Campanii educaționale pentru populație: să nu hrănească urșii, să asigure locuințe / gospodării, să știe ce să facă la întâlnire, cum să evite atracția ursului prin gunoaie şi hrană lăsată la vedere.
• Relocare – când ursul e identificat ca problematic; însă relocarea are și ea riscuri ecologice şi logistice (ex: adaptare, teritoriu, competiție etc.).
• Legislații stricte cu sancțiuni pentru cei care încurajează prezența urșilor prin comportamente greșite – hrănire, hrănire turistică, separare inadecvată a deșeurilor etc.

Cum se îmbină realitatea românească cu aceste modele

Bazându-ne pe discuția cu Cristina Lapiș, plus ce arată presa și rapoartele:

• România încă nu are implementate în toate zonele măsuri preventive suficiente (ex: containere anti-urs, gestionare deșeuri) dar nici un soi de „infrastructură minimă” în zone rurale / montane.
• Estimările mari ale populației de urși nu au fost coroborate în toate cazurile cu numărători științifice, ceea ce lasă loc de interpretări politice / tradiționale.
• Legislația națională are mai multe lacune în procedură – de la cine e responsabil, cât de rapid se poate interveni, ce face administrația locală vs cea județeană vs instituții de mediu, și ce se întâmplă după ce ursul e eliminat (monitorizare, transparență etc).
• Există percepția publică puternică cum că urșii sunt „prea mulți” și că nu se fac destule de către stat; această percepție se alimentează din incidente dramatice care fac audiența (mass-media) dar nu din rapoarte științifice accesibile.

Riscuri și efecte potențiale ale ordonanței dacă va fi adoptată

1. Legal: risc de infringement din partea Comisiei Europene dacă România nu respectă directiva Habitate,  Convenția de la Berna și procedurile de derogare.
2. Social: tensiuni între cetățeni, ONG-uri, autorități locale. Frica, manipularea publică, discriminarea ursului ca duşman.
3. Siguranță publică: pot exista incidente cu victime civile, cu glonțul care ricoșează; lipsă de instrucție, control (cine trage și cine dă ordinul).
4. Moral / etic: decizia de a ucide în loc să previi transmite un mesaj dur despre relația om-natură, responsabilitatea statului este să protejeze atât populația cât și animalele.
5. Perpetuarea ciclului: dacă nu se acționează asupra cauzelor, ursul va continua să apară în intravilanul localităților (pentru hrană, pentru locuri care s-au construit peste trasee naturale etc.), astfel că măsura letală devine repetitivă, nu soluție definitivă.

Ce ar trebui făcut concret în România

Fondatoarea sanctuarului de ursi de la Zarnesti Cristina Lapiș recomandă următoarele etape:

• Realizarea unor studii științifice riguroase: populația de urși să fie estimată cu metode moderne (dronă, camere termice, ADN) ca să avem cifre reale, nu estimări la întâmplare.
• Implementarea rapidă a măsurilor non-letale: containere anti-urs, gestionarea deșeurilor, sisteme de avertizare, ordine locale de protecție a spațiilor verzi și gospodăriilor.
• Educație publică consistentă: campanii locale, regionale, despre cum să trăim în zone cu urși, ce nu se face (hrănire, apropiați de animale etc.), despre riscul de a crea dependență la omul care hrănește.
• Responsabilizare administrativă: autoritățile locale să fie obligate să acționeze înainte de momentul critic; primarii, consiliile locale să aibă proceduri clare și mijloace logistice.
• Coordonare între nivel local, județean și național și implicarea ONG-urilor și sanctuarelor care au experiență.
• Monitorizare și transparență: publicarea datelor de intervenție, de urși omorâți, de incidente, de decese, astfel încât populația să poată verifica, iar deciziile să aibă suport real.
• Revizuirea ordonanței / proiectelor legislative ca să includă și etape obligatorii non-letale înainte de a permite împușcarea; să fie limitate cazurile de intervenție letală la cele cu pericol real, iminent și demonstrabil.

Toate aceste măsuri și propuneri au fost puse la dispoziția ministrei mediului Diana Buzoianu cu ocazia vizitei recente la Sanctuarul Libearty, unde a mers tocmai pentru o corectă informare și documentare.