Corectitudine japoneza: banii gasiti printre daramaturi sunt predati politiei

Supravietuitorii dezastrului de la Fukushima au predat pana acum zeci de milioane de yeni (sute de mii de euro) si seifuri gasite printre daramaturi in urma tsunami-ului devastator din 11 martie. 

Banii au fost dusi la politie, careia ii revine responsabilitatea de a identifica proprietarii, potrivit Mediafax.

”Bani si alte obiecte de valoare sunt aduse in mod constant la sectiile locale de politie de catre supravietuitori si echipe de salvare”, a declarat un purtator de cuvant al politiei din Miyagi, una dintre prefecturile cele mai afectate de catastrofa.

El a adaugat ca este inca dificil de estimat valoare, dar potrivit agentiei de persa Kyodo, "zeci de milioane de yeni" au fost deja stransi de autoritatile din Miyagi si prefectura vecina Iwate.

Potrivit legii japoneze, oricine gaseste bani lichizi sau un obiect ii poate pastra daca proprietarul nu s-a sesizat timp de trei luni.

Mai putin de 10% din oameni isi vor recupera banii

Directorul Institutului japonez pentru prevenirea dezastrelor, Takehiko Yamamura, le-a cerut autoritatilor sa prelungeasca aceasta perioada legala pentru regiunea devastata Tohoku si sa le permita politistilor sa deschida seifurile pentru a incerca sa identifice proprietarii.

Recent, un barbat in varsta de 69 de ani s-a prezentat la postul de politie din Ishinomaki cu un rucsac negru gasit in interiorul casei sale dupa tsunami, a povestit Kyodo.

Acesta continea 100.000 de yeni (800 de euro) si un permis de conducere pe numele unei femei. "Din fericire, ea a supravietuit", a declarat sexagenarul, care a renuntat la dreptul sau.

Politia din Miyagi estimeaza la mai putin de 10% numarul cazurilor in care banii au putut fi restituiti proprietarilor. "In absenta documentelor, este imposibil sa ii identificam", a explicat un politist.

Japonia este recunoscuta pentru nivelul ridicat de securitate din metropole si pentru onestitatea majoritatii locuitorilor sai, care obisnuiesc sa raporteze autoritatilor portofele sau genti pierdute in mijloacele de transport in comun sau in locurile publice.

Raluca Petrescu

Cititi si:

TEPCO a dat publicitatii o noua inregistrare cu momentul in care tsunami-ul a lovit centrala de la Fukushima
Doi angajati de la Fukushima, gasiti morti in centrala nucleara. Cadavrele sunt puternic radioactive

Cel mai mare cutremur din Japonia, dupa 11 martie. Scurgeri de gaze si inundatii in orasul Sendai (Vezi video)

spot_img

Ultimele știri