Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

COP21 continuă. Ce discuții vor avea loc astăzi

Începe cea de-a doua zi a Conferinței  Părților Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice. După o primă zi plină de declarații ale principalilor lideri ai lumii, discuțiile încep să fie mai aplicate.

cop21

Între orele 10 și 13 vor avea loc primele lucrări ale Conferinței Părților (COP), ale Întâlnirii Părților (CMP) și ale grupului Subsidiary Body of Scientific and Technological Advice (SBSTA), unul dintre cele 2 grupuri permanente din cadrul Convenției. În a doua parte a zilei, se vor deschide și lucrările celui de-al doilea grup permanent, care se ocupă cu implementarea convenției și cu aspecte financiare și administrative (Subsidiary Body for Implementation – SBI).

În pauza de masă, Comitetul responsabil cu adaptarea din cadrul inițiativei Clean Development Mechanism (CDM) va prezenta o evaluare a primilor 3 ani de implementare. CDM este o schemă prin intermediul căreia statele  pot polua mai mult decât le-o permite protocolul de la Kyoto, dacă desfășoară proiecte care reduc emisiile de gaze cu efect de seră în țări aflate în curs de dezvoltare.

Tot astăzi încep și dezbaterile între partenerii acordului Agenda de Acțiune Lima-Paris (LPAA), încheiat anul trecut. În prima parte a zilei, tema pădurilor va ocupa prim-planul, iar în cea de-a doua se va discuta despre agricultură.

Dimineață va mai avea loc un eveniment conex, moderat de Președintele francez François Hollande. În cadrul lui, participanții vor încerca să evalueze soluțiile propuse de Africa pentru provocările climatice.

Spre seară, va fi prezentată sinteza planurilor de măsuri asumate de țări pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Au fost primite 134 de astfel de planuri de acțiune (denumite „contribuții individuale determinate la nivel național” – INDC) de la 161 de țări. Uniunea Europeană a trimis un singur INDC, pentru toate statele membre. În cadrul planului, s-a angajat să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, raportat la cele înregistrate în 1990.

 

Citește și:

Ce va conține viitorul acord climatic de la Paris

VIDEO Barack Obama: „Dacă noi acționăm imediat, atunci nu este prea târziu”

Secretarul General al ONU: „Parisul trebuie să marcheze un punct de cotitură decisiv”

Francois Hollande:”Nu pot alege între lupta împotriva terorismului și lupta împotriva schimbărilor climatice”

spot_img

Ultimele știri