Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Ce va conține viitorul acord climatic de la Paris

COP21 a început astăzi la Paris. Statele membre ONU vor dezbate în următoarele 2 săptămâni acordul climatic global propus pentru limitarea impactului economiilor lumii asupra mediului. Aflați ce conține draft-ul acordului și ce aspecte urmează să fie negociate.

Acord Paris COP21

La începutul lunii noiembrie, Organizația Națiunilor Unite a publicat a cincea versiune a acordului climatic pe care țările membre îl negociază începând cu ziua de astăzi la Paris. Cele 54 de pagini ale acordului cuprind precizări referitoare la aspectele care vor fi obligatorii, însă nu precizează măsurile, țintele sau datele până la care țările membre ONU ar trebui să se conformeze schimbărilor. Numeroase propuneri sunt încă între paranteze, semn că aspectele respective mai trebuie negociate.

Documentul vorbește întâi despre adoptarea unor măsuri de reducere a impactului asupra mediului prin limitarea emisiilor și despre obligația statelor de a-și comunica propriile contribuții la obiectivul general. Variantele cuprinse în formulare lasă negociatorilor libertatea de a alege dacă precizează clar țintele și măsurile care se impun sau păstrează flexibilitatea. Iată două dintre formulările referitoare la reducerea emisiilor:

Opțiunea 2: Părțile intenționează să asigure tranziția globală pe termen lung spre o economie cu emisii reduse în contextul dezvoltării sustenabile și accesului echitabil la spațiul atmosferic.

Opțiunea 3: [În încercarea de a îndeplini obiectivul Convenției stabilit în articolul 2,][și][ținta de temperatură pe termen lung,] Părțile se angajează să asigure [până la data X] [cât de repede posibil] [o cantitate maximă  de gaze cu efect de sera] [și reducerea rapidă a emisiilor globale de gaze cu efect de seră cu cel puțin] [40– 70] [70–95] la sută sub nivelul din 2010 până în 2050] [și zero emisii de gaze cu efect de seră în perioada 2060– 2080] [[ținând cont că limitele vor varia în funcție de țări și termenele vor fi mai lungi pentru țările în curs de dezvoltare] [[și] ținând cont că dezvoltarea socială și economică și eradicarea sărăciei sunt prioritățile țărilor în curs de dezvoltare]][[în încercarea  [de a decarboniza economia globală în decursul acestui secol] [de a asigura o transformare globală cu emisii reduse de carbon] [de a asigura o transformare globală cu emisii reduse]] [de a împărți bugetul emisiilor globale rămase]].

Textul continuă prin specificarea unor recomandări legate de adaptarea la efectele schimbărilor climatice.

Părțile împărtășesc obiectivul de a-și crește capacitatea de refacere după dificultăți și cel de a-și reduce vulnerabilitatea în fața schimbărilor climatice, recunoscând totodată că adaptarea este o provocare pentru toți (la nivel local, național, regional și internațional) și o componentă cheie în angajamentul de a proteja oamenii și ecosistemele de efectele schimbărilor climatice.

Una dintre cifrele menționate în textul acordului se referă la finanțarea măsurilor de combatere a schimbărilor climatice.  Statele dezvoltate ar urma să „mobilizeze” începând cu anul 2020 cel puțin 100 de miliarde de dolari, pentru a-i pune la dispoziția statelor care nu pot face față singure efectelor încălzirii globale. Şi de această data, însă, obiectivul este menționat între paranteze.

Documentul mai conține referiri la dezvoltarea și împărtășirea tehnologiei care poate ajuta la combaterea schimbărilor climatice sau la transparența care ar trebui să caracterizeze eforturile statelor. Puteți consulta mai jos întregul text.

Organizația Carbon Brief a creat un instrument interactiv, cu ajutorul căruia explică într-un mod simplu principalele măsuri vizate în cadrul acordului.

COP21 acord - interactiv

La ce s-au angajat până acum statele

Statele membre ONU s-au angajat să prezinte până în luna octombrie a acestui an măsurile pe care le vor lua pentru a contribui la îndeplinirea obiectivului de a limita creșterea temperaturii la 2 grade Celsius în comparație cu nivelurile epocii pre-industriale.

Au fost primite 134 de astfel de planuri de acțiune (denumite „contribuții individuale determinate la nivel național” – INDC) de la 161 de țări. Uniunea Europeană a trimis un singur INDC, pentru toate statele membre. În cadrul planului, s-a angajat să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră cu 40% până în 2030, raportat la cele înregistrate în 1990.

SUA și-a asumat o reducere a emisiilor de 26-28% până în 2025, India – o scădere a intensității emisiilor în raport cu PIB-ul cu 33-35% până în 2030, comparat cu nivelul din 2005, iar China planifică reducerea emisiilor începând cu 2030. Consultați aici un rezumat al măsurilor anunțate.

Specialiștii au estimat că îndeplinirea tuturor acestor obiective nu va asigura limitarea creșterii temperaturilor la 2 grade Celsius până la sfârșitul secolului. Trebuie însă precizat că planurile sunt pentru 2030. Dacă statele își intensifică eforturile în viitor, îndeplinirea obiectivului este încă posibilă.

 

Citește și:

ONU a publicat o versiune scurtă a potențialului acord climatic de la Paris

spot_img

Ultimele știri