În Consiliul UE, miniștrii vor relaxarea propunerilor pentru reducerea risipei alimentare

Miniștrii statelor membre, reuniți în Consiliul UE, s-au poziționat în favoarea relaxării propunerilor ce prevăd reducerea risipei alimentare, informează euractiv.com.

risipa alimentara

Liderii din executivele statelor membre reuniți în Consiliu au discutat pe baza amendamentelor propuse de Parlamentul European la directiva 2008/98 privind risipa alimentară. Miniștrii statelor membre UE se întâlnesc în Consiliu pentru a modifica și adopta acte legislative.

UE: Risipa alimentară de la producători agricoli sau cea care se produce pe lanțul de aprovizionare înseamnă 59% din total

Potrivit aceleiași surse, statele membre încearcă să excludă din directivă risipa, care se produce înainte de ca alimentele să ajungă la retaileri. De asemenea, în Consiliu UE s-a mai discutat și despre evitarea unor termene limită la care ar trebui să se aplice deciziile.

La nivelul Uniunii Europene, risipa de alimente care se produce la ferme sau pe lanțul de aprovizionare înseamnă 59% din volumul total de alimente risipite.

În plus, miniștrii reuniți au exclus și țintele propuse de Comisia pentru Mediu din Parlamentul European de reducere a risipei. Acestea sunt: de 30% până în 2050 și de 50% până în 2030.

UE: 88 milioane de tone de mâncare ajung la gunoi, în fiecare an

Potrivit informațiilor Comisiei pentru mediu, în UE, circa 88 de milioane de tone de mâncare ajung la gunoi, în fiecare an. Experții explică faptul că risipa de alimente înseamnă de asemenea risipa de apă, sol, ore de lucru, energie și de alte resurse limitate și valoroase.

Potrivit euractiv.com, miniștrii reuniți în Consiliul UE au renunțat și la principiul ierarhiei deșeurilor, după care poate fi tratată problema risipei alimentare. Potrivit acestui principiu, în primă fază trebuie redusă cantitatea de deșeuri alimentare generată. După care, se urmărește donarea mâncării pe cale de expirare către bănci de mâncare sau adăposturi de persoane. Pasul următor este folosirea alimentelor pentru hrănirea animalelor. Urmează: folosirea mâncării în scopuri industriale, pentru ca deșeurile să fie revalorificate energetic, crearea de compost și în ultimă instanță – aruncarea la groapa de gunoi/incinerarea.

risipa alimentară
foto: www.epa.gov

Legea anti-risipă din România, pe cale să fie suspendată

Mai mulți senatori din Comisia de Agricultură au dat în această lună aviz favorabil proiectului de lege privind aprobarea OUG nr.45/2017, pentru suspendarea legii anti-rispă alimentară. În acesta se prevede suspendarea legii până la 1 iulie 2018.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 45/2017 trebuie să fie votat de Senat și Camera Deputaților, care este for decizional.

Citește și: De ce vrea Ministerul să suspende legea pentru combaterea risipei

spot_img

Ultimele știri