De Ora Pământului, pe 24 martie, WWF România provoacă toți oamenii să se reconecteze cu natura (#connect2Earth) pentru a proteja legătura strânsă pe care o avem cu acesta.
Tot ce facem în prezent nu este de ajuns, având în vedere starea actuală de degradare a Planetei. Biodiversitatea și atenuarea efectelor schimbărilor climatice sunt condiții esențiale dezvoltării umane, succesului civilizației noastre. Este timpul să luam în serios relația noastră cu natura și să facem mai multe eforturi pentru a menține această relație. Este timpul să ascultăm mesajul Naturii. Noi suntem cei care avem puterea de a crea o lume mai bună sau de a epuiza planeta. Ora Pământului este momentul în care ne angajăm că vom începe să acționăm, mai mulți, mai responsabili, pentru protejarea Pamântului. Pentru că nu există o altă planetă pe care să plecăm”, a declarat dr. Orieta Hulea, Director WWF România.
Trăim într-o lume a conexiunilor, mulțumită tehnologiei, dar, în același timp, când vine vorba de mediul înconjurător, nu facem legătura între cauză și efect. Deși ne aflăm într-o eră în care umanitatea este cea care modelează schimbările de pe Pământ – perioadă denumită de cercetători Antropocen, ne este greu să facem legătura între activitățile noastre de zi cu zi și transformările care au loc în jurul nostru, în natură.
Idei pentru Earth Hour
Dar putem alege ce conexiuni facem între activitatea noastră și modul în care va arăta lumea de mâine. Vom continua să folosim tehnici de agricultură intensivă, să folosim iresponsabil pădurile, să pescuim excesiv, să construim hidrocentrale și proiecte de infrastructură care nu țin cont de mediul sălbatic? Vom continua să contribuim astfel la pierderea biodiversității într-un ritm fără precedent, la poluare și schimbări climatice? Sau vom alege să folosim responsabil resursele naturale de care dispunem, să luptăm pentru legislația care protejează natura, pentru dreptul nostru la un aer respirabil, apă curată, hrană sănătoasă și un mediu natural divers?
Pe 24 martie, în toată țara vor avea loc mai multe evenimente și activități organizate pentru a sărbători Ora Pământului, precum ture cu bicicletele, concerte în aer liber și nu numai.