Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Comuna tulceana Luncavita este fruntasa la impaduriri

Primaria comunei Luncavita a primit premiul I la sectiunea institutii publice a concursului "Milioane de oameni, milioane de copaci", dupa ce a inceput derularea unui program de impadurire a 120 de hectare.

Primarul comunei Luncavita, Ilie Stefan, a declarat ca programul de impadurire a inceput in primavara acestui an, pana acum fiind plantati 115.000 de arbori pe o suprafata de 21 de hectare.

"Ne-am simtit foarte mandri ca am reusit sa depasim primariile oraselor Iasi si Buzau. Terenul pe care am inceput impadurirea era degradat si ne-am propus plantarea arborilor in zona in timpul inundatiilor de acum doi ani", a afirmat primarul Ilie Stefan.

El a mai spus ca in urma implementarii proiectului de impadurire toate persoanele care au terenuri in zona respectiva vor avea de castigat.

"Va fi o padure a Primariei si a cetatenilor care acum au avantajul ca nu vor mai plati impozit pentru teren agricol, desi detineau terenuri degradate, ci vor scoate din buzunar bani mai putini si vor avea si dreptul de a exploata resursa forestiera, conform legislatiei in vigoare", a mentionat primarul comunei Luncavita.

Potrivit lui, proiectul de impadurire derulat de primaria comunei Luncavita este in valoare totala de 700.000 de lei, 40% din aceasta suma urmand sa fie acordata de la bugetul local comunei. Concursul "Milioane de oameni, milioane de copaci" a fost initiat in 2005 de fundatia Prais, in parteneriat cu Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si Garda Nationala de Mediu.

spot_img

Ultimele știri