Coca-Cola HBC AG desemnată, din nou, cea mai sustenabilă companie de băuturi din Europa

Coca-Cola HBC AG este, din nou, desemnată cea mai sustenabilă companie de băuturi din Europa, pentru al 11-lea an consecutiv, și se clasează în top 3 jucători din industria băuturilor la nivel global.

Rezultatul a fost prezentat în raportul anual global al S&P, care confirmă Indexul de Sustenabilitate Dow Jones pentru 2021 (DJSI), unul dintre cei mai importanți parametri de referință la nivel mondial în materie de sustenabilitate. Coca-Cola HBC AG a primit, de asemenea, distincția Silver Award din partea S&P Global.

”Angajamentul pe care ni l-am asumat în octombrie anul trecut este să reducem emisiile până la net zero pe întreg lanțul de valoare până în 2040, iar realitățile dure discutate la COP26 ne reamintesc amploarea provocărilor cu care ne confruntăm și faptul că avem, în continuare, cu toții, multe de făcut. Ne angajăm să ne respectăm angajamentele”, a declarat Zoran Bogdanovic, CEO, Coca-Cola HBC.

Pe plan local, Coca-Cola HBC România a fost desemnată cea mai sustenabilă companie, pentru al șaselea an consecutiv (2016 – 2021), conform Romania CST Index, studiu realizat de agenția de consultanță independentă The Azores.

În octombrie 2021, Coca-Cola HBC și-a luat angajementul de a reduce emisiile până la zero net pe întreg lanțul valoric, până în 2040. Compania a dezvoltat un plan concret de acțiune și va investi 250 de milioane de euro în inițiative de reducere a emisiilor până în 2025.

Până în 2030, pornind de la un obiectiv bazat pe știință, deja aprobat, compania va reduce emisiile generate de lanțul de valoare în Scopurile 1, 2 și 3, cu 25%, la care se adaugă o reducere suplimentară de 50% în următorul deceniu. Pentru a diminua 90% din emisiile provenite din acțiunile terților, CCH își va extinde parteneriatele curente cu furnizorii, iar în cazul în care emisiile nu pot fi reduse conform așteptărilor, compania va investi în alte măsuri de protejare a mediului.

spot_img

Ultimele știri